În căutarea copilăriei
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul
Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 6 iunie 2024, un eveniment
cultural prilejuit de lansarea cărții „Păpușa pierdută” a cărei autoare este Isabela
Maria Hașa. Volumul a apărut în acest an la București, la Editura Cervantes și a
fost distins cu premiul „Miguel de Cervantes” pentru creație literară, pe anul 2024.
Prefața cărții este semnată de Mara Ștefania Hașa, fiica autoarei, directoare a
Asociației Pro Thalia – Pro Dacia.
De-a lungul a 37 de ani de carieră în teatru, Isabela Hașa a interpretat peste
60 de roluri principale în piese din dramaturgia română și universală, în spectacole
de revistă, cabaret politic, piese pentru copii. A participat la numeroase festivaluri
de teatru din țară, a colaborat la posturi de radio și tv locale, a semnat articole
pentru reviste de cultură, activități pentru care a fost distinsă cu numeroase premii.
A avut o activitate artistică bogată, a fost implicată cu tot entuziasmul și talentul în
numeroase activități culturale organizate în Deva, în județ și în țară. Trebuie să
menționez că la activitățile culturale organizate de biblioteca noastră Isabela Hașa
este întotdeauna alături de noi, ca o bună prietenă și colaboratoare pe care ne
putem bizui.
Ajunsă la anii maturității, artista și-a adunat amintirile unei copilării
luminoase între copertele acestei cărți, nu întâmplător intitulate „Păpușa pierdută”,
carte pe bună dreptate premiată cu premiul „Miguel de Cervantes” pentru creație
literară, pe anul 2024.
Cartea este, potrivit caracterizării din prefața scrisă de Mara Ștefania Hașa,
fiica autoarei, „o evocare caldă și profundă a unei copilării marcate de inocență și
sinceritate, un omagiu adus vieții simple și valorilor autentice”. Într-adevăr, în
paginile cărții facem cunoștință cu o copilă, o adolescentă care a crescut și s-a
format înconjurată de dragostea părinților, a bunicilor, a dascălilor, a prietenilor,
care știa să se bucure de fiecare clipă a vârstei inocenței. „Această perioadă, lipsită
de griji și plină de spontaneitate, rămâne adesea ancorată în amintirea fiecărui
individ, oferind o sursă continuă de inspirație și reflecție asupra frumuseții simple a
vieții”, ne declară cu sinceritate autoarea. Însoțită mereu de personajul imaginar
Burețel, copila care a fost Isabela Hașa străbate cea mai frumoasă, mai nevinovată
și mai plină de farmec etapă a vieții: copilăria. Iar toate amintirile ni le
împărtășește ca unor buni prieteni, pentru ca noi s-o cunoaștem mai bine și s-o
prețuim așa cum merită cu prisosință.
„Păpușa pierdută” este o invitație la meditație, un îndemn de a ne păstra
mereu curățenia sufletească, de a nu renunța nicicând la inocență, de a nu uita
niciodată copilul care am fost.
La final, a urmat o sesiune de autografe oferite doritorilor de către Isabela
Hașa.
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara
Comments