top of page

Începe Festivalul-Concurs „Drăgan Muntean” la Deva

Ediția a IX-a a Festivalului „Drăgan Muntean” va începe mâine, 27 aprilie, cu preselecția concurenților. S-au înscris 56 de tineri soliști vocali din aproape toate județele țării, ne spune Ciprian Roman, directorul festivalului, managerul Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara, care remarcă faptul că în jur de 20 dintre ei au între 16 și 18 ani. Media de vârstă a participanților la astfel de manifestări este în descreștere, invers proporțională cu gradul lor de pregătire, pentru că la marile festivaluri se prezintă doar cei foarte buni. Pregătirile orchestrei Ansamblului profesionist „Drăgan Muntean”, dirijată de prof. George Cîlțea, au început din momentul în care concurenții au trimis partiturile piesei cu acompaniament.


După doi ani în care pandemia a anulat festivalul, pregătirile organizatorilor sunt cuprinse de un și mai mare entuziasm.


Joi, 28 aprilie, de la ora 18:00, la Teatrul de Artă din Deva va avea loc concursul, urmat de recitalurile hunedorenilor Bogdan Toma, Eugen Mihăilă, Ovidiu Olari, a invitaților Alexandru Pugna și Vasile Conea.


Vineri, 29 aprilie, în aceeași locație și la aceeași oră va avea loc Gala laureaților. Omagiu lui Drăgan Muntean, de la moartea căruia au trecut 20 de ani, vor aduce prin cântecele lor soliștii Ciprian Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Homorodean, Mariana Anghel și Nicolae Furdui Iancu.



Nu vor lipsi suitele de orchestră, dansurile pregătite de coregraful Mircea Resiga, laureatul ediției precedente, Ionuț Cocoș, toate puse în scenă prin aportul scenografului Mariana Lemneață. Feliciei Stoian îi revine sarcina de a pune în valoare actul artistic, prin prezentarea întregului festival.

Accesul în sală a publicului meloman se face pe baza biletelor disponibile încă, la ora interviului, cu un preț modic, 10 lei, asigurându-și în acest fel locul și respectul față de artiști. Biletele de găsesc la sediul Centrului de Cultură și Artă Hunedoara, str. 1 Decembrie 1918, nr. 30.

Înregistrări și relatări de la fața locului vom avea și noi, ca de fiecare dată, la emisiunea „Din suflet pentru tine”.






46 afișări
bottom of page