Tare deştept iohanusul când îşi desface şliţul cela de gură pentru a scoate filozofii atât de pandemice şi de mascate încât până şi la casa de nebuni ar fi confuzie pe seama lor. Deunăzi, după ce s-a duhovnicit prealuminatul cu cei enşpe fantastici din guvernu-i intergalactic, a propovăduit începerea şcolii. Dar aici începe circul şi îmi dau seama cât de greu e să fii ziarist acreditat la Cotroceni şi să mai ai speranţe de sănătate mintală. Probabil se găseşte vreun miliţian deştept care să-l sfătuiască altfel de unde scenarita cu semaforul care pâlpâie cum are chef vreun arafat să se joace cu cifrele la ghiontul lucovidului. Din ce (nu) s-a înţeles: e verde dacă există „mai puţin de un caz”, de unde se poate pricepe că la 0,(33) cazuri e numai bine. Apoi e galben dacă scorul zilei e mai mare decât unu şi mai mic decât trei, sau ceva de genul ăsta. Peste trei e roşu. Tot e bine că n-a învăţat la fizică, codul culorilor de la piesele electronice precum rezistenţe şi condensatoare, că se belea şcoala de tot. Aveam combinări de n luate câte k de scria pe şcoală curaj găină că te tai. Dar cel mai tare e semaforizarea pe cartiere. Spre exemplu, în cazul Devei, cu şapte cartiere, circulaţia ar putea fi cam încurcată şi poliţia covidului va avea de dirijat un trafic infernal. Oricum genialitatea iohanisului nu mai surprinde de mult, doar formele tot mai pandemico-psihotice în care ea se manifestă. După ce a repetat de cinşpe ori ca pe ’căţeluş cu părul creţ’ toată tărrăşenia, la orice întrebare a ziariştilor condamnaţi la apogeul aberaţiei umane, a ajuns şi protagonistul momentului penibil să o încurce, la culori se întrezărea ceva portocaliu ori violet. Totuşi, în cele din urmă putem spera că vom avea şcoală, măcar de dragul ţurcanei care tot se chinuie să-şi echivaleze studiile de prin parcările Moscovei, cu clasele primare. Bine, adevăru-i că de ar vedea-o copiii pe aia în bancă, şcoala s-ar închide pe motiv de baba cloanţa, muma pădurii şi belitura diavolului. Să sperăm că îşi va amâna cadâna orice intenţie de descindere ori survol, chiar şi cu un kil de măşti peste tot organismul.
Acest material este un pamflet!
Sursa foto; facebook
Comentarii