top of page

Șefa UPU Deva, schimbată din funcție

O anchetă internă a fost declanșată la Spitalul Județean de Urgență din Deva, în urma vizitei sub acoperire a președintelui Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, la Urgență, deghizat în pacient și lăsat să aștepte pe holuri aproape o oră, fără să fie luat în seamă de personalul medical. O primă măsură ar viza înlocuirea din funcție a șefului UPU Deva.

Anchetă administrativă internă, declanșată

În urma acestui incident, conducerea SJU Deva a declanşat o anchetă administrativă internă şi s-a decis schimbarea din funcţie a şefului UPU, precum și sancţionarea personalului pentru atitudinea nepotrivită față de pacienți. „Este în curs o anchetă administrativă. Unele lucruri au fost deja stabilite şi sunt luate măsuri. Atitudinea personalului medical şi nemedical ţine şi de educaţia, dar şi de empatia faţă de bolnavi. Vom analiza punctual fiecare situaţie. Este păcat că strădaniile echipei de acolo sunt umbrite de anumite cazuri punctuale, care trebuie să-şi schimbe modul de lucru”, a declarat, pentru Agerpres, dr. Lucian Miron, directorul medical al SJU Deva.




10.242 afișări0 comentarii

Commentaires


bottom of page