top of page

7 Zile în Hunedoara


Fii sincer cu tine – nu-i așa că adesea ți-ai dorit să ai o vacanță altfel, o vacanță deosebită, cu zile care să nu semene una cu alta și totuși să te simți relaxat, bucuros că ai descoperit în fiecare zi ceva nou, inedit, un loc minunat sau spectaculos, un alt fel de mâncare, un alt om de care te desparți prieten?

Ei bine, dacă da, atunci județul Hunedoara se poate constitui într-o astfel de experiență. Iar noi te vom ajuta să petreci o vacanță de vis, oferindu-ți câteva repere din multitudinea locurilor care merită vizitate.

Mai întâi, ar fi bine să știi că îți propunem o vacanță dinamică!

Nici o zi nu va semăna cu cealaltă!

Nici o destinație nu va fi identică cu precedenta!

Vei călători în spațiu, dar și în timp!

Ești pregătit? Dacă da, iată ce sugestii îți facem, spunându-ți însă că avantajul vacanței în județul Hunedoara este tocmai posibilitatea de a asambla orele așa cum dorești, fără nimic prestabilit cu prea multă vreme înainte.




Consultarea oricărei hărți, online sau tipărite, va demonstra că accesul în județ este extrem de facil, atât cu trenul cât și cu autoturismul. Sunt indicate porțiunile de autostradă și ramificațiile constituite în marea majoritate din drumuri asfaltate și modernizate. Cel mai apropiat aeroport este cel din Sibiu, la 120 de kilometri, legat de Deva prin autostradă, dar la fel de accesibile și nu foarte îndepărtate sunt aeroporturile din Timișoara și Cluj-Napoca.

Credem că cel mai potrivit ar fi să alegi pentru ședere un loc fix, care să devină placa turnantă a excursiilor pe care le vei face. Ai mai multe opțiuni. Poți opta pentru hoteluri sau pensiuni din Deva sau Hunedoara, localități situate în partea centrală a județului, dacă preferi să stai în orașe, unde seara se poate petrece la o terasă sau la un local ancorat în modernitate, cu preparate autohtone sau din bucătăria internațională.

O altă variantă este în pensiuni rurale, dacă contează liniștea și dorința de a evada în natură. Asemenea pensiuni sunt răspândite peste tot și sunt foarte ușor de găsit, majoritatea având site-uri care oferă toate detaliile. Țara Zarandului în nord, Valea Mureșului, Țara Hațegului sau zona Munților Orăștiei în partea centrală, Valea Jiului în sud sunt doar repere generice, poți alege în funcție de așezare, mărime, grad de confort, oferta culinară, accesibilitate toate categoriile de pensiuni clasificate. Îți recomandăm să te interesezi din timp de locul de cazare - rezervările se pot face ușor online sau telefonic, pentru că multe din ele sunt, mai ales în plin sezon, foarte solicitate. Avantajul net al pensiunilor rurale – poți lenevi după pofta inimii, la soare, pe marginea vreunui râu sau piscine, bucurându-te de soare, de sporturi, de amabilitatea gazdelor.

Itinerariile le poți stabili cu harta sau consultând diferite site-uri (www.hunedoaraturism.ro) cu sugestii pentru petrecerea zilelor rezervate pentru vacanța ta în Hunedoara. Sugestiile noastre se vor constitui, la fel ca în cazul cazărilor, doar ca repere majore. Nu trebuie să pierzi deloc din vedere faptul că județul Hunedoara are pe teritoriul său un un număr foarte mare de monumente istorice sau ale naturii. O parte din ele sunt de interes local, dar foarte multe sunt de referință pentru istoria nu doar a județului, ci a României, de aceea turismul cultural poate fi o componentă de bază a oricărei vacanțe.

Dacă ai decis că îți vei stabili baza la Deva sau Hunedoara, foarte probabil că prima destinație va fi unul din cele două monumente spectaculoase, masive, care fac mândria celor două orașe, Cetatea Devei, respectiv Castelul Corvinilor.

Situată pe un deal vulcanic care domină autoritar orașul, Cetatea Devei a fost ridicată în urmă cu peste 750 de ani pentru a proteja intrarea în defileul Mureșului, având o cetate pe care am putea să o numim soră la Radna, acolo unde ia sfârșit defileul. Urme de locuire pe Dealul Cetății – la rândul său monument al naturii – sunt încă din neolitic, dar practic o dată cu ridicarea cetății Deva a început dezvoltarea localității. Priveliștea care se deschide de pe cetate este remarcabilă, în zilele senine se vede totul în jur pe o rază de zeci de kilometri, până la masivele muntoase Retezat și Parâng spre sud, Poiana Ruscă spre vest și Apusenii, până spre Roșia Montană, spre nord. Cetatea în sine este o fortăreață aproape de necucerit, în mare parte renovată așa cum arăta în secolul al XVIII-lea, cu dublu acces - telecabină și alee pietonală plăcut de parcurs. Aleea conduce pe sub cele două porți masive, iar în vârf, un complex de drumuri reface traseele urmate în trecut de apărătorii cetății, care s-au retras din 1849, anul în care din neglijență sau deliberat, a explodat depozitul de muniție, transformând cetatea în ruină. A fost refăcută și oricum au supraviețuit legendele ei, cea a meșterilor care au zidit-o, asemănătoare cu a meșterului Manole, dar și cea a frumoasei Maria Szechy, supranumită Venus de Murani, care s-a adăpostit în cetate timp de trei ani, ținând piept unui soț prea posesiv, de care în cele din urmă a scăpat.

La poalele cetății, Palatul Magna Curia este o bijuterie datând din perioada Renașterii, căruia i s-au adăugat ulterior elemente baroce și rococco. În prezent în palat se găsește Muzeul Civilizației Dacice și Romane, dar în trecut aici au locuit principi ai Transilvaniei, între cei mai importanți fiind Sigismund Bathory și Gabriel Bethlen.




În secolul al XV-lea, pentru o vreme cetatea a aparținut voievodului Ioan sau Iancu de Hunedoara, așa că vizita poate continua la Castelul Corvinilor, aflat la doar douzeci de kilometri distanță, în municipiul Hunedoara. Castelul este cel mai vizitat monument din județ. Vizitele sunt ghidate și indiferent de anotimp, dar totuși cu un plus în timpul verii, sute, mii de turiști parcurg zilnic podul aruncat la înălțime peste râul Cerna. Arcade gotice, săli imense cu ecou, săli renascentiste adăugate de Matia Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, devenit unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei, dacă nu cel mai mare. Un castel de vis, castelul copilăriei cu imaginație neîngrădită, cu turnuri ascuțite și șanțuri cu apă, cu metereze și platforme pentru arcași și tunuri, construit pe o stâncă, un castel care poate rivaliza oricând cu orice alt castel din lume. Pe sub arcade se rostogolesc de obicei sunete în armonie cu stilul și ambianța castelului. Înconjurat de lăută, teorbă și vihuela, Miky Szekely este oricând bucuros să vă poarte în lumea de acum 500 de ani, când sălile erau însuflețite de veselia domnițelor și cavalerilor, căci în pofida aspectului său războinic, castelul a fost mai degrabă unul destinat odihnei și plăcerilor. Veți afla aici și legenda corbului cu inel în cioc, emblema medievală a Hunedoarei, care se regăsește și astăzi pe stema municipiului.

Fiind aproape de zona Munților Poiana Ruscă, o incursiune în așa-numitul Ținut al Pădurenilor este practic o explorare a unui mod de viață aproape pierdut, într-o zonă etnografică extrem de bine individualizată, care își păstrează încă pitorescul prin relief, modul de construcție al satelor, caselor, bisericilor. Biserica de marmură din satul Alun este un bun exemplu, dar traseul poate fi mai complex, drumurile sunt asfaltate sau pietruite și permit accesul fără probleme al autoturismelor spre Ghelari, Ruda, Alun sau spre Lunca Cernii, iar experiența va fi una de neuitat. Ca preparat culinar, sunt spcifice plăcintele pădurenești, pe care le puteți găsi la producătorii din curtea interioară a Castelului Corvinilor din Hunedoara.




Explorarea zonei centrale a județului poate continua cu cetățile dacice din Munții Orăștiei, accesibile din orice punct, din Deva sau din Hunedoara, pe drumuri ușoare sau cu grad mare de spectaculozitate, cum ar fi cel care pornește din Călan și ajunge la Ludești. Din Ludești, șoseaua ne poartă spre inima Regatului Dacilor, spre fosta sa capitală, Sarmizegetusa Regia, din care doar o mică parte a fost scoasă la lumină în cursul săpăturilor arheologice. Vizitatorilor le place de obicei să se piardă în visare, să discute despre ipoteze uneori fantastice și realitatea este că în preajma sanctuarelor și templelor, lângă suprafața mată, măcinată de vânturi și ploi a așa-numitului soare de andezit imaginația devine neîngrădită, fără limite… dar vă recomandăm totuși să țineți seamă de părerea arheologilor! Dacii au fost un popor războinic, au intrat în conflict deschis cu Imperiul Roman, iar cele două războaie dintre 101-102 AD și 105-106 AD, în urma cărora romanii au cucerit Dacia, sunt confruntări majore ale lumii antice, iar urmele bătăliilor sunt vizibile la cetățile din Munții Orăștiei. Sarmizegetusa Regia este desigur cea mai cunoscută, dar în egală măsură puteți ajunge la Costești sau la Blidaru, prima fiind totodată și cea dintâi capitală dacică, foarte ușor acesibilă, iar cea de a doua o cetate ascunsă ce așteaptă să fie descoperită de cei dispuși să facă o drumeție de o oră, efortul fiindu-le pe deplin răsplătit.

Pe Valea Grădiștei sunt numeroase pensiuni turistice care pot oferi atât cazare, cât și meniuri interesante, în general rustice dar savuroase, în filigorii pe timp de vară, în locuri pitorești. Cu un minim efort se pot consulta site-urile pensiunilor și comanda în avans felurile de mâncare mai sofisticate, care să vă aștepte la întoarcerea din excursii.




Pentru a înțelege mai bine istoria nu doar a locurilor, ci chiar a țării – pentru că războaiele daco-romane au avut un efect major în transformarea acestui spațiu – următoarea destinație ar trebui să fie Țara Hațegului, mai precis capitala provinciei romane Dacia, supranumită Felix, adică cea fericită. Capitala se numește Ulpia Traiana Sarmizegetusa și se găsește în localitatea Sarmizegetusa, fiind practic un oraș roman tipic, cu amfiteatru, for, temple și terme, cu cele două drumuri romane principale, Cardo Maximus și Decumanus Maximus întretăindu-se la intrarea în for. Un alt fel de plăcinte, vestite în zonă, vă așteaptă chiar la intrarea în complexul arheologic.

Toate traseele prin Țara Hațegului sunt dominate de Munții Retezat, cu înălțimi de peste 2500 de metri. Desigur că pasionații de turism montan îi vor găsi fantastici, echipamentul de munte este absolut obligatoriu oricui se aventurează spre creste. Cei care se vor mulțumi cu panorama îi vor vedea și de la Densuș, unde se găsește ceea ce unii istorici numesc cel mai misterios monument din România – biserica medievală din secolul al XIV-lea. S-au folosit pietre luate de la complexul roman din vecinătate, pictura interioară este dată 1443, semnată chiar de pictor, Ștefan, stilul este unul specific – gotic transilvan românesc. În Țara Hațegului se găsesc de fapt foarte multe biserici medievale de piatră, extrem de interesante, cum ar fi Peșteana, Ostrov, Strei, Streisângeorgiu, Sânpetru, Sântămăria Orlea.

Iar dacă dorești o recomandare culinară, atunci cea mai potrivită este de a gust virșlii de Sălaș. Virșlii sunt o specialitate din județul Hunedoara, rude bune cu wurstul german, merg excelent cu o bere rece, dar și cun pahar de vin. Două zone sunt celebre pentru modul în care îi prepară, Țara Hațegului și Țara Zarandului, în nordul județului.




Iar dacă vorbim de nordul județului, Țara Zarandului cu a sa reședință neoficială, Brad, atunci principala atracție a zonei poate fi Muzeul Aurului, denumire deloc exagerată. Nu sunt prezentate doar istoria și tehnologiile folosite de sute, chiar mii de ani pentru obținerea aurului, ci și exponate fantastice prin formă și dimensiuni, dar mai ales prin conținutul de aur, pepite care ar fi înflăcărat mintea oricărui căutător de aur de pe planetă! Țara Zarandului este și un loc unde poate fi degustată băutura tradițională românească, țuica, cu diferite grade de tărie, cu mare grijă însă la numărul de pahare. Spre deosebire de Franța de exemplu, unde băuturile tari sunt digestive, la români țuica este considerată mai ales un aperitiv, deci este urmată de masă. Din nou, pensiuni numeroase vă stau la dispoziție în orice zonă a județului vă aflați și cel mai sigur mod de a le găsi este evident Internetul.(www.hunedoaraturism.ro)




Pentru a te bucura de o experiență de călătorie completă în județul Hunedoara, atunci e musai să îți îndrepți pașii spre mândra Vale a Jiului, unde vei descoperi pitorescul Ținut al Momârlanilor. Urmele lor sunt încă păstrate sub forma caselor vechi de mai bine de 200 de ani, expuse în Muzeul Momârlanului din Petroșani. Această zonă aparte, cunoscută în special pentru trecutul său minier, se bucură însă de o înzestrare naturală deosebită. Așadar, înarmat cu o hartă turistică (pe care o poți descărca ușor de pe site-ul www.hunedoaraturism.ro) îți recomandăm să explorezi Peștera Bolii, impresionantă prin dimensiune și complexitatea broderiilor calcaroase ce o împodobesc. Aici, datorită acusticii deosebite, sunt găzduite diverse concerte spre încântarea publicului vizitator. Dacă ești un iubitor al drumețiilor montane, atunci vei găsi de cuviință să descoperi măreția Munților Parâng, cu ai săi versanți abrupți ce domină aria naturală de interes național, Cheile Jiețului. Pentru cei mai dinamici și îndrăzneți, parcurile de aventură ce se găsesc în aceste zone sunt gata să le ofere un întreg carusel de senzații tari.




Ți-am oferit aici doar o mică parte din ceea ce poate fi vizitat în județul Hunedoara. Pot fi multe în plus, seri petrecute în orașe, nopți prelungite în zone înalte de deal și de munte, unde pe cer senin stelele par extraordinar de aproape, potrivite pentru lecții de astronomie. Stațiunea balneară Geoagiu Băi te așteaptă cu băi termale, lacul Cinciș cu priveliști inedite, peste tot poate fi descoperit ceva care să te facă să te oprești pentru o oră sau pentru o zi, pensiunile de pe drumul care duce spre barajul de pe Râu Mare – Retezat sau cele din sudul județului, ce-i drept mai frecventate pe timp de iarnă, fiind situate în stațiuni de schi. Nu uita să iei bicicleta – traseele sunt diverse, multe din ele prezentate online, depinde de timp, condițiile meteo și starea fizică a fiecăruia, dar ar fi păcat să-ți refuzi – dacă te pasionează – o experiență ciclo-turistică. Județul Hunedoara poate fi modul inedit de a petrece o vacanță, asezonat cu confort dar și aventură, cu descoperirea unui mod de viață, a unor ținuturi misterioase, primordiale, care să-ți lase impresii de neuitat.

Accesați aici harta interactivă a județului Hunedoara si creați-vă propriul traseu! Fotografii de: Remus Suciu, Bogdan Bal, Claudiu Mladin


10.675 afișări0 comentarii

Kommentare


bottom of page