top of page

Accident cu patru maşini la Deva!

Miercuri dimineaţă, în jurul orei 9, la ieșirea din Deva, în zona Dacia Service, s-a produs un accident în lanț, în care au fost implicate patru autoturisme.


Din primele cercetări, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de carosabil. Timpul nefavorabil din ultimele zile a dus la acoperirea cu plei a unor porțiuni de drum, iar imprudenţa conducătorilor auto a generat evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi suferințe în rândul pasagerilor. Din fericire, pasagerii aflați în cele patru autoturisme au suferit leziuni şi traume ușoare, iar pentru siguranță au fost duși la Spitalul de Urgență Deva pentru a se acorda asistenţă de specialitate.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, pompieri şi salvări care au acordat ajutorul necesar victimelor şi fluidizarea circulaţiei care a fost blocată în zonă mai multe zeci de minute pentru realizarea cercetărilor în care s-a produs evenimentul .

Atenție șoferi! Iarna nu-i ca vara, ca să parafrazăm un personaj deja bine cunoscut în politica românească.



sursa: AccentMedia

3.331 afișări
bottom of page