top of page

Accident mortal pe DN 74, în localitatea Mihăileni, comuna Buceș

Două echipaje operative ale Secției de pompieri Brad au intervenit, astăzi, pentru descarcerarea și acordarea ajutorului medical calificat persoanelor accidentate în urma impactului deosebit de violent dintre două autoturisme.

Accidentul s-a produs pe DN 74, în localitatea Mihăileni, comuna Buceș.


Pompierii sosiți la locul evenimentului, au găsit una dintre victime, șoferul unui autoturism, încarcerat și cu traumatisme incompatibile cu viața.

Celelalte două victime, conștiente și cooperante, aflate în cel de-al doilea autoturism, au fost asistate medical la fața locului, de către echipajele SMURD și SAJ și ulterior s-a asigurat transportul acestora la Centrul de Primiri Urgențe din municipiul Brad.

Totodată, pompierii au asigurat măsurile de preîntâmpinare a izbucnirii unui incendiu în astfel de situații.

Circulația pe DN 74 a fost întreruptă, pe ambele sensuri, pe porțiunea cuprinsă între localitățile Crișcior și Buceș.




5.576 afișări
bottom of page