top of page

Accident pe DN76 între Deva și Brad

Pompierii brădeni au intervenit cu două autospeciale de stingere, dintre care una dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, la un eveniment rutier anunțat prin intermediul numărului unic de urgență 112, la intrarea în localitatea Brad dinspre Deva. În sprijinul pompierilor a acționat și o ambulanță a SAJ.


Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că este vorba despre un autocamion ieșit în afara părții carosabile și l-au găsit pe conducătorul auto sub partea din față a autovehiculului.


După ce bărbatul în vârstă de 61 de ani a fost evaluat de către echipajele de prim ajutor, a fost transportat la CPU Brad, conștient, dar cu multiple plăgi.

Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice pentru preîntâmpinarea producerii unui incendiu, în astfel de situații.

Sursa foto ISU Hunedoara






5.224 afișări

Comments


bottom of page