top of page

Adoptă un cățel - Târg de ADOPȚII - Iulie 2021

Sâmbătă, 31 iulie 2021, vă așteptăm la târgul de adopții pe care Primăria Hunedoara, alături de Salubprest Hunedoara, îl organizează în adăpostul situat în incinta fostei unități militare din Hășdat.


Echipele Salubprest Hunedoara acționează în continuare pentru ridicarea cățeilor fără stăpân de pe raza municipiului Hunedoara. Le puteți semnala prezența lor la numărul de telefon: 0757-888.988.

Peste 130 de câini găzduiți de adăpostul nostru își pot găsi stăpânul și cel mai bun prieten la această nouă ediție a târgului de adopții!


Adoptă un cățel

Vă așteptăm, așadar, la târgul de la finalul lunii, în număr cât mai mare!

Pentru a adopta un cățel, trebuie să aveți următoarele documente: dovada existenței unei suprafețe locative de minimum 2,5 mp pentru fiecare câine adoptat (în cazul în care câinele adoptat va fi adăpostit în locuință) dovada resurselor materiale pentru creșterea și întreținerea câinelui copie a cărții de identitate. taxă de microcipare: 40 lei

Dovada proprietății sau posesiei unei suprafețe de teren care să permită amplasarea unor padocuri sau a unor cuști, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (4) și (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, aprobate prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al ministrului internelor și reformei administrative nr. 31/523/2008 (în cazul în care câinele adoptat va fi ținut într-un spațiu deschis aflat pe proprietatea privată).



18 afișări
bottom of page