Modernizarea drumului județean 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng a devenit, în acest an, subiect de dispută politică între PNL și PSD. Liberalii își revendică paternitatea proiectului, iar social-democrații insistă că datorită administrației PSD acest proiect este aproape de finalizare. Dacă e să privim retrospectiv, trebuie să le dăm crezare pesediștilor. Dar să vedem cum s-au derulat faptele!
La începutul anului 2016, în lipsa unor proiecte de anvergură care să-l califice drept viitor președinte al CJ Hunedoara, Adrian David se lăuda în spațiul public cu un parteneriat care urma să contribuie la dezvoltarea stațiunii Parâng din Valea Jiului: modernizarea drumului județean 709F. „Semnatarii” acestui parteneriat, Tiberiu Iacob Ridzi și Adrian David, s-au înfățișat în fața presei fluturând promisiuni fără acoperire! De altfel, la vot, au fost taxați aspru de locuitorii Văii Jiului tocmai pentru multele ”realizări”!
„După ani de promisiuni neonorate...” Așa își începea Ridzi discursul în 2016. Și gura păcătosului adevăr grăia: din 2004, când Primăria Petroșani a solicitat modernizarea DJ 709 F, până în 2016, toate demersurile Consiliului Județean Hunedoara au fost respinse sau nefinalizate. Dincolo de faptul că vorbea de funie în casa spânzuratului (tocmai liberalii erau cei care nu și-au onorat promisiunile în 2004-2016!), primarul din Petroșani îl lăuda pe Adrian David despre care spunea că este „un om de cuvânt”. Dar care era „cuvântul” lui David?
„Este un proiect esențial pentru dezvoltarea turismului în Valea Jiului, pe care sperăm să-l putem finaliza în 2016 sau, cel mai târziu în prima parte a anului 2017”, susținea Adrian David. În realitate, de la semnarea acestei înțelegeri electorale, instituția condusă de Adrian David – CJ Hunedoara n-a mai mișcat niciun deget. Cuvântul era gol.
Culmea, abia după ce PNL a pierdut controlul asupra CJ Hunedoara, lucrurile au început să capete sens. A fost identificată sursa de finanțare, s-au organizat licitațiile necesare, au început lucrările. Acum, drumul care duce în inima stațiunii Parâng se apropie de finalizare.
Concret, în 2017, Consiliul Județean Hunedoara a emis Autorizația de Construcție nr. 83/27.08.2017, iar contractul de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a fost semnat la data de 5.12.2017. Da, drumul urma să fie modernizat prin acel PNDL atât de contestat de PNL! În urma procedurii de licitație, contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat la data de 27 august 2018, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat pe data de 3.09.2018, termenul de execuție fiind de 27 de luni.
Astăzi, lucrările avansate dezvăluie locuitorilor Văii Jiului un proiect de anvergură, un drum spectaculos care, finalizat înainte de termen, va oferi noi perspective de dezvoltare stațiunii Parâng. Nimic însă dintre toate acestea nu se datorează fostului președinte Adrian David, care trebuie să explice hunedorenilor DE CE PNL NU A SUSȚINUT ACEST PROIECT TIMP DE 12 ANI!
Comments