top of page

AJOFM: LUNA MAI ESTE LUNA PROMOVĂRII ECONOMIEI SOCIALE



Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării unor

evenimente și acţiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru

întreaga societate.

Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor private cu caracter economic şi

social, servind interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele

personale nepatrimoniale, prin creşterea incluziunii sociale şi/sau furnizarea de

bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.

Domeniul economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare şi de sprijinire a

economiei sociale, precum și condiţiile de atestare a întreprinderilor sociale şi de

certificare a întreprinderilor sociale de inserţie sunt reglementate de Legea nr.

219/2015 privind economia socială, cu modificările și completările ulterioare.

Contribuind la dezvoltarea comunităţilor locale, economia socială are ca obiective

consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă și dezvoltarea

serviciilor sociale.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, entitățile economiei sociale desfășoară, în

principal, următoarele activități de interes general:

- producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care

contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia;

- promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de

muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;

- dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din

grupul vulnerabil;

- dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața

muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Principiile pe care se bazează economia socială sunt:

– prioritate acordată individului și obiectivelor sociale față de creșterea profitului;

- solidaritate și responsabilitate colectivă;

- convergența dintre interesele membrilor asociați și interesul general și/sau

interesele unei colectivități;

- control democratic al membrilor, exercitat asupra activităților desfășurate;


- caracter voluntar și liber al asocierii în formele de organizare specifice

domeniului economiei sociale;

- personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune și independentă față de

autoritățile publice;

- alocarea celei mai mari părți a profitului/excedentului financiar pentru atingerea

obiectivelor de interes general, ale unei colectivăți sau în interesul personal

nepatrimonial al membrilor;

- proces decizional transparent si responsabil in interesul colectivitatii pe care o

deserveste.


Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție sunt

gratuite și se realizează, de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

prin agențiile județene, respectiv Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă

București. Compartimentele de economie socială din cadrul agențiilor teritoriale

informează şi acordă sprijin metodologic pentru derularea procedurii de

atestare/certificare a întreprinderilor sociale/ întreprinderilor sociale de inserţie,

precum şi pentru desfăşurarea activităţii acestora în raport cu drepturile şi obligaţiile

acestora în calitate de întreprinderi sociale/întreprinderi sociale de inserţie.

Întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie beneficiază de gratuitate

pentru emiterea atestatului sau/și a mărcii sociale, precum şi înregistrarea în Registrul

unic de evidenţă a întreprinderilor sociale (RUEIS).

Lista persoanelor responsabile din cadrul compartimentelor de economie socială din

cadrul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă și datele de contact este

disponibilă pe site-ul www.anofm.ro in cadrul secțiunii “Persoane juridice/Economie

socială”.

Procesul de atestare și certificare a debutat în anul 2016, iar până la finele lunii martie

2022 au fost acordate 2.595 de atestate ca întreprindere socială (ÎS) și 180 de certificate

de întreprindere socială de inserție (ÎSI)/marcă socială.

RUEIS este publicat lunar, în forma actualizată, pe pagina de internet a ANOFM

(www.anofm.ro - https://www.anofm.ro/index.html?agentie=&categ=9&subcateg=1) și

poate fi consultat de orice persoană interesată de domeniul economiei sociale.

În cadrul campaniei de promovare a economiei sociale, Agenţia Naţională pentru

Ocuparea Forţei de Muncă, prin intermediul instituţiilor subordonate, derulează acţiuni

la nivel naţional în vederea promovării drepturilor și obligațiilor entităților de economie

socială atestate și certificate, după caz, modificărilor aduse cadrului legal prin OUG nr.

33/2022, precum și creșterii gradului de implicare a autorităților locale în susținerea

domeniului economiei sociale.


Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Hunedoara




93 afișări
bottom of page