top of page

Au fost predate amplasamentele pentru cele trei loturi de drumuri județene -Culoarul Mureș Nord

Luni, 14 iunie 2021, au fost predate amplasamentele pentru cele trei loturi de drumuri județene care formează Culoarul Trafic Mureș Nord.


Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, vicepreședintele Ion Bădin și administratorul public, Costel Avram, au participat la predarea amplasamentelor pentru execuția lucrărilor de modernizare a drumurilor județene care formează culoarul trafic Mureș Nord.


„Astăzi, împreună cu colegii mei din Consiliul Județean Hunedoara am predat amplasamentul pentru proiectul de modernizare a Culoarului Mureș Nord, pe toate cele trei tronsoane. Este vorba despre unul dintre cele mai importante proiecte finanțate din fonduri europene a cărui valoare se apropie de 120 de milioane de lei. Cu acești bani vor fi executate lucrări de modernizare pe aproximativ 70 de kilometri de drumuri județene de la Geoagiu până la Ilia. Îi asigur pe hunedoreni vom fi prezenți pe șantier, că vom fi atenți la modul în care se vor derula lucrările, că nu vom permite întârzieri”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.

Obiectivul principal al proiectului este modernizarea și reabilitarea (pentru îmbunătățirea parametrilor relevanți, creșterea vitezei, siguranței rutiere, portanței etc.) a 70,138 km de drumuri județene din care 4,289 km relocaţi de CNAIR care asigură conectivitatea cu rețeaua TEN-T (Autostrada A1 și magistrala CF 200 Curtici-Arad-Simeria), conform documentației tehnico-economice aprobate, până la finalul proiectului.


LOTUL 1 (24,902 km) – DJ 706 A: Ilia – Brănișca (DN 76) – Băița – Ormindea – DN 76, tronsonul Ilia – Bejan (DN 76) km 0+000 – 18+782 și DJ 761: Șoimuș – Bârsău – Certeju de Sus – Săcărâmb - Geoagiu Băi, tronsonul Șoimuș (DN 76) – Bârsău (intersecția cu DJ 107A) km 0+050 – 6+120.


LOTUL 2 (33,939 km) – DJ 107A: limită județ Alba – Homorod – Geoagiu – Bobâlna - Rapoltu Mare – Uroi - Chimindia – Hărău - Bârsău, tronsonul limită județ Alba - Bârsău (intersecția cu DJ 761) tronsonul 1 km 29+925 - 35+085 și tronsonul 2 km 35+085 - 63+864


LOTUL 3 (11,297 km) – DJ 705: DN 7 – Geoagiu – Balșa – Almașu Mic de Munte – limită județ Alba, tronsonul DN 7 – Geoagiu – intersecția cu DJ 705H km 0+000 – 8+905 și DJ 705H: DJ 705 (km 8+905) – Geoagiu Băi, tronsonul intersecție DJ 705 – Geoagiu Băi (sens giratoriu) km 0+000 - 2+392.


Valoarea totală a contractelor de lucrări pe cele trei loturi este de 118.707.009,25 lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene prin POR 2014-2020. Termenul de execuție este de 20 de luni.

Biroul de presă



106 afișări0 comentarii

Comentarios


bottom of page