În ședința Consiliului Județean Hunedoara care va avea loc joi, 22 aprilie 2021, va fi supus aprobării proiectul de hotărâre prin care se aprobă acordarea burselor de ajutor social și a burselor medicale elevilor care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ special.
Astfel, un număr de 𝟐𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐛𝐮𝐫𝐬𝐞 aferente semestrului al II-lea al anului școlar în curs vor ajunge la elevii de la Centrul de Pedagogie Curativă Simeria (116), Centrul de Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” Hunedoara (68) și Școlii Gimnaziale „I. G. Duca” Petroșani (46).
Acordarea burselor în cuantum de 𝟯𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶/elev/lună este condiționată de integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.
Biroul de presă
コメント