top of page

Candidatul PNL la Senat, afaceri dubioase și comportament violent

Liberalii hunedoreni nu au înțeles nimic din eșecul catastrofal de la alegerile locale din 27 septembrie, când au reușit contraperformanțele de a pierde competiția pentru funcția de președinte al CJ Hunedoara și de a obține mai puțin de jumătate din posturile de consilieri județeni față de 2016.


Ca și pentru funcția de președinte al CJ Hunedoara, când PNL a desemnat un candidat controversat, la alegerile parlamentare liberalii au pus în capul listei pentru Senat un personaj cel puțin la fel de controversat: Vasilică Potecă, fost prefect, subprefect, dar și afacerist dubios.

„Investitor” în zonă defavorizată. Afaceri dubioase

Puțini hunedoreni își mai amintesc că, la începutul anilor 90, Vasilică Potecă era unul dintre „investitorii” care se grăbea să profite de statutul de „zonă defavorizată” a municipiului Brad.


Potecă a achiziţionat mai multe spaţii aparţinând fostei societăţi de comercializare a legumelor şi fructelor (CLF Brad).


În sediul fostei fabrici de conservare a legumelor şi fructelor situată în zona Botău a municipiului Brad, Vasilică Potecă a derulat, prin societățile pe care le controla, diferite activităţi comerciale. Printre altele, afacerile candidatului PNL la funcția de senator s-au axat pe comerţul cu alcool, fiind în atenţia ANAF care l-a suspectat de evaziune fiscală. Pe lângă alcool, în „baza” de la Botău, firmele lui Potecă produceau şi materiale de construcţii: dale din beton, bolţari şi ţigle.


Pe lângă afacerile cu alcool şi materiale de construcţii, Vasilică Potecă s-a îndreptat şi spre industria uşoară. Astfel, într-un fost depozit al CLF din Gara Brad a amenajat în asociere cu Vittorio Riva, un afacerist italian, o fabrică de confecţii de tip lenjerie intimă. Firma SC APP Textil SRL din Brad avea ca acţionari pe lângă soţii Simona şi Vasilică Potecă două firme din Italia. Conform bilanţului contabil, în anul 2009 firma administrată de soţia lui Vasilică Potecă avea o cifră de afaceri de 16.323.452 lei, dar profitul declarat a fost unul mai mult decât modest: 19.765 lei. Societatea a fost „îngropată” definitiv în 2015.


Deși profitul era modest, Potecă a avut bani de campanie


Chiar dacă firmele administrate de membrii familiei Potecă înregistrează aveau un profit modest, Vasilică Potecă a fost unul dintre cei mai generoşi sponsori ai PNL, în campania electorală pentru ocuparea postului vacant de deputat în Colegiul 3 Haţeg, în 2010, când din partea PNL a candidat fosta ministră a muncii, Mariana Câmpeanu. Atunci, Potecă a donat Organizaţiei Judeţene a PNL ochelari de vedere importați din China în valoare de peste 84.000 de lei. Potecă însuși a declarat că ochelarii au fost împărțiți alegătorilor din colegiu cu prilejul campaniei electorale.


Ca prefect, Potecă a fost un dezastru


Vasilică Potecă a fost numit prefect imediat după instalarea Guvernului Orban, în 2019. Printre măsurile luate, cea mai controversată a fost propunerea ca Spitalul

Județean de Urgență din Deva să fie transformat în spital COVID-19. Acest lucru a fost criticat chiar de conducerea militară instalată în luna aprilie 2020 care a subliniat că un „spital județean de urgență” nu poate fi închis având în vedere că adresabilitatea este una extrem de vastă,de la pacienți răniți în accidente rutiere, până la bolnavi de cancer care au nevoie de tratamente. Lui Potecă însă nu i-a păsat de acești pacienți și a ales să închidă spitalul unde sunt peste 700 de paturi (în timpul pandemiei nu au fost mai mult de 200 de pacienți COVID 19 internați).


A vrut să-și lovească fiul


Vasilică Potecă a declarat în acest an, la un post de televiziune, că a vrut să-și lovească fiul după ce acesta, secretar al comunei Ilia, ar fi spus că nu este de acord ca românii din Italia să fie lăsați să se întoarcă acasă în timpul pandemiei. „Am fost la cinci secunde să-i plesnesc una peste față”, a declarat Vasilică Potecă în timp ce era prefect al județului Hunedoara.

În timpul pandemiei, pentru că a convocat ședințe peste ședințe, mai multe persoane din conducerea instituțiilor deconcentrate din județ au fost pozitivate COVID-19, între care tocmai șeful ISU Hunedoara, mr. Viorel Demean. Când a aflat că a fost contact direct, Potecă s-a „baricadat” în biroul prefecturii, refuzând să se izoleze la domiciliu, așa cum prevedea legea.



https://www.stiripesurse.ro/candidat-la-senat-afaceri-dubioase-si-comportament-violent_1530671.html


Sursa foto: stiripesurse.ro

191 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page