top of page

CJ Hunedoara a depus opt proiecte prin PNRR pentru reabilitarea unor cladiri publice

Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Magna Curia din Deva este a opta clădire publică pentru care Consiliului Județean Hunedoara depune un proiect privind atragerea de fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru creșterea eficienței energetice și reabilitare


Consilierii județeni întruniți în ședință au adoptat, astăzi, acest important proiect de hotărâre fără de care nu se putea finaliza încărcarea documentelor pe platforma online dedicată. Le mulțumesc pe această cale și îmi doresc să obținem maximum de fonduri pentru toate cele opt clădiri publice pe care dorim să le reabilităm prin acest program.

Prin depunerea acestor proiecte, Consiliul Județean Hunedoara va atrage peste 15 milioane de euro din cele 29 de milioane de euro alocate județului Hunedoara prin PNRR, componenta C5 – Valul renovării.


Cu ajutorul fondurilor PNRR, vom eficientiza enegetic și vom reabilita următoarele obiective: 1. Palatul Administrativ, sediul actual al Consiliului Județean Hunedoara 2. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, sediul din Deva 3. Secția Pediatrie a SJU Deva, imobil monument istoric 4. Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoanele adulte și cu dizabilități din Uricani 5. Teatrul Dramatic ”Ion. D Sîrbu” din Petroșani 6. Palatul Administrativ, imobil care găzduiește o parte a birourilor finanțelor publice din Deva 7. Palatul Administrativ, imobil situat pe B-dul Decebal din Deva 8. Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Magna Curia din Deva.


Laurențiu Nistor, Președintele Consiliului Județean Hunedoara






166 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page