top of page

CJ Hunedoara: Precizări privitoare la salubrizarea Zonei 3 Centru

COMUNICAT DE PRESĂ


În ultimele zile, în spațiul public au apărut o serie de articole și luări de poziție referitoare la dosarul aflat pe rolul Tribunalului București și care a vizat contractul pentru serviciile de salubrizare încheiat de Asociația de Dezvoltare Comunitară Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor (ADI SIGD – ADI Deșeuri) Hunedoara și operatorul Supercom SA. Pentru a lămuri unele aspecte ce țin de încheierea și derularea acestui contract, Consiliul Județean Hunedoara vine cu următoarele precizări:


1. Consiliul Județean Hunedoara este membru al ADI SIGD Hunedoara, alături de cele 69 de primării din județ. În Adunarea Generală, fiecare unitate administrativ-teritorială, inclusiv Consiliul Județean Hunedoara, are câte un singur reprezentat desemnat, mandatat să voteze hotărârile supuse aprobării.

2. Cauza a fost judecată în primă instanță, iar decizia comunicată de Tribunalul București va fi atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege, conform celor transmise nouă de către reprezentanții ADI Deșeuri Hunedoara. Consiliul Județean Hunedoara nu este parte în acest proces.

3. ADI Sistemul Integrat al Deșeurilor Hunedoara a dat asigurări că procedura de încredințare directă a serviciului de salubrizare din Zona 3 Centru către operatorul Supercom SA s-a realizat cu respectarea legislației în vigoare.

4. Consiliul Județean Hunedoara este proprietarul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Bârcea Mare. Aici funcționează deponeul ecologic, unde sunt aduse în prezent deșeurile colectate din tot județul Hunedoara, precum și o instalație de sortare pentru deșeurile reciclabile și o stație de tratare mecano-biologică a gunoiului.


Sistemul de management integrat al deșeurilor, dezvoltat la nivel județean, s-a realizat, într-adevăr, în urma unui proiect aprobat de Comisia Europeană și implementat de Consiliul Județean Hunedoara, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile. Construirea depozitului ecologic și a facilităților din teritoriu a venit ca urmare a obligativității închiderii gropilor de gunoi neconforme care funcționau la nivelul, orașelor, conform cerințelor Uniunii Europene. Acesta a fost printre primele proiecte de acest tip derulate la nivel național, iar de gestionarea întregului sistem răspunde, astăzi, ADI Deșeuri.


Consiliul Județean Hunedoara urmărește situația creată în urma acestei prime decizii a instanței. Instituția, ca și inițiatoare a acestui proiect de anvergură, își dorește ca locuitorii județului să beneficieze, în continuare, de servicii de salubrizare fără sincope.


Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara




69 afișări

Comentarios


bottom of page