Concursul Citești și câștigi! este unul dintre cele mai importante și mai temerare proiecte ale bibliotecii noastre, o competiție care se bucură de o unanimă apreciere și an de an, de peste un deceniu, și-a dovedit utilitatea.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Complexul Deva Mall și Direcția Generală Anticorupție, și cu ajutorul unor sponsori generoși – S.C. Anorom S.R.L. Hunedoara, Cofetăria Arta Deva, Banca Comercială Română,Restaurant Casina Deva, Restaurant Castelo Deva, S.C. Centum Net S.R.L. Timișoara, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva, Pizzeria De la Casa Deva, DHS Bike Parts S.R.L., Magazin Fishing Center Deva, S.C. Florea & CO S.R.L. Deva (ARTIZAN), The Refresh Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, Pizzeria Veneția Deva – a organizat în ziua de 14noiembrie 2024, la Sala „Europa” din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, festivitatea de deschidere a celei de-a XI-a ediții a concursului județean de cultură generală Citești și câștigi!.
Prezenți la eveniment, partenerii și sponsorii concursului au rostit cuvinte de apreciere la adresa acestei inițiative a bibliotecii județene: Septimiu Lascău, administrator, S.C. Anorom S.R.L., Marius Mutulescu, director, Rom Insurance - Broker de Asigurare, Ionel Igna, director, Banca Comercială Română, Sucursala Județeană Hunedoara, Gelu Fona, director general, DHS Bike Parts S.R.L., Aurel Bedea, reprezentant S.C. Centum Net S.R.L. Timișoara și Radu Florea, administrator S.C. Florea&CO S.R.L. Deva (ARTIZAN).
Începând din anul 2023, concursul județean de cultură generală Citești și câștigi! este marcă înregistrată a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci pe o perioadă de 10 ani.
Astăzi, elevii au pornit într-o nouă aventură a cunoașterii, într-o nouă și veritabilă explorare a diferitelor domenii ale culturii, ale științei, ale artei și divertismentului. Pornesc poate în cea mai frumoasă și mai captivantă călătorie, cea în care explorează tezaurul cultural și spiritual al țării noastre și al lumii întregi.
Jhumpa Lahiri, o scriitoare indiană, spunea: „asta e fascinant la cărți: îți permit să călătorești fără să faci un pas”, iar noi ne bucurăm că v-am oferit minunatul prilej de a face astfel de călătorii cu ajutorul cărților, vechi sau noi, românești sau străine, care vă vor ajuta să vă modelați personalitatea.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva organizează acest concurs, din punct de vedere științific și logistic, cu mult profesionalism și implicare totală, entuziastă.
De la bun început am dorit să contribuim la îmbogățirea paletei de cultură generală a elevilor de la colegiile și liceele din județul Hunedoara, cultură generală care se obține în primul rând prin lectură, prin informare, prin citit.
Nu întâmplător am ales drept denumire a concursului sintagma Citești și câștigi!, pentru că cel care citește, cel care e pasionat de lectură, de cunoaștere, câștigă un bagaj de cunoștințe care îl vor ajuta în viață.
Cunoștințele din diverse domenii sunt esențiale pentru formarea unor personalități competitive care pot face față provocărilor de toate felurile apărute de-a lungul vieții. În cărți se află răspunsuri la numeroase întrebări pe care ni le punem de-a lungul unei vieți, cărțile sunt un prieten credincios și, așa cum se afla scris pe biblioteca unui înțelept egiptean, „cărțile sunt medicamentul sufletului”.
Sigur, concursul nostru oferă importante câștiguri în obiecte pentru cei care se dovedesc a fi cei mai buni, dar dincolo de valoarea acestor premii, important este câștigul intelectual pe care îl dobândesc competitorii.
Și pentru această ediție, întrebările pentru concursul „Citești și câștigi!” au fost elaborate pornind de la cunoștințeledobândite la școală, dar și pe baza lecturii din cărțile pe care le-am indicat în ampla bibliografie, formată din volumele aflate la biblioteca județeană, și nu numai.
Bibliografia indicată de noi nu va fi restrictivă, fiecare concurent având libertatea de a citi, de a se documenta, de a căuta informații și din alte surse, cu alte cuvinte de a citi cât mai mult.
Ca de obicei, întrebările vor fi incitante, solicitante, din cele mai importante domenii ale cunoașterii, întrebări care îi poartă pe concurenți prin literatură, istorie, arte, sport, tehnică, cinematografie, geografie etc. Citind, fiecare va câștiga, suntem convinși de acest lucru.
Participarea echipajelor concurente, de-a lungul edițiilor precedente, a fost caracterizată în primul rând de entuziasm, de seriozitate și de dorința evidentă de a ști și de a face cinste școlii unde învață, de a face cinste dascălilor lor. Fiecare ediție, fiind transmisă on line, s-a bucurat de aprecierea celor care îi priveau pe ecran, care aveau emoții pentru ei, care le țineau pumnii și leapreciau strădania.
Am pus în joc următoarele premii: pentru locul I – 8 laptop-uri HP, pentru locul al II-lea – 8 tablete Samsung, pentru locul al III-lea – 8 smartwatch-uri Samsung Galaxy, pentru locul al IV-lea – 8 e-bookuri Reader, vouchere a câte o băutură răcoritoare, 200 de pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care vor fi atribuite prin tragere la sorți chiar în ziua marii finale.
Ediția din acest an aduce în fața juriului echipe din 25 de colegii și licee din județul Hunedoara:
Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
Colegiul Economic „Hermes” Petroșani
Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie
Colegiul Național „Decebal” Deva
Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani
Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani
Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
Liceul „Prof. Bora Tit Liviu” Baru
Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani
Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva
Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara
Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan
Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie
Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani
Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria
Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad
Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg
Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni
Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia
Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara
Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva
Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
Felicit din tot sufletul cadrele didactice care se ocupă de pregătirea elevilor, le sunt mereu alături și îi îndrumă. Își onorează astfel profesiunea de dascăl și dau dovadă de un sincer devotament atât față de elevi, cât și față de școala pe care o reprezintă.
Juriul concursului este asigurat de Biblioteca Județeană, el fiind format din: Ioan Sebastian Bara, manager, Luminița Mioara Vulcan, șef Serviciu Relații cu Publicul, Diana Ferencz, bibliotecar, Camelia Mestecănean, bibliotecar, Diana Trif, bibliotecar, Mihaela Țoța, bibliotecar și Daniel Oprean, analist programator.
Toate etapele concursului Citești și câștigi! vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva și pe postul de televiziune HD 365, iar apoi vor fi difuzate pe postul de televiziune Antena 3 Deva, începând cu data de 16 februarie 2025, până în data de 10 aprilie, ziua marii finale.
Desigur, cei interesați vor afla informații despre acest concurs și cu ajutorul partenerilor noștri media: „Accent Media”, „Avântul liber”, Big FM, HD 24, „Cronica Văii Jiului”, „Exclusiv în Hunedoara”, HD 24, HD 365, „HunedoaraMea.ro”, „Hunedoara 1”, K TV „Mesagerul Hunedorean”, Mondo FM, Mondo TV, „Vocea Hunedoarei”, „Ziarul Exclusiv”, „Ziarul Hunedoreanului”.
Cu emoția și bucuria dintotdeauna, urez succes celei de-a XI-a ediții a concursului Citești și câștigi!
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara
コメント