top of page

Congresul PES va adopta o rezoluție prin care va susține aderarea României la spațiul Schengen

Marcel Ciolacu: ”Congresul PES va adopta o rezoluție prin care întreaga familie social-democrată europeană va susține aderarea României la spațiul Schengen”


Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, va participa în perioada 13-15 octombrie, la Berlin, la Congresul Socialiștilor Europeni (PES Congress), în cadrul căruia social-democrații europeni vor vota o rezoluție pentru susținerea fermă a aderării României la spațiul Schengen.

Rezoluția transmite un puternic mesaj de solidaritate a familiei social-democrate europene cu românii.


”Solidaritatea nu se proclamă, ci se realizează. Toate partidele de stânga din Europa susțin pe deplin aderarea țării noastre la spațiul Schengen, iar rezoluția care va fi adoptată în cadrul Congresului PES de la Berlin este o dovadă extrem de concretă în acest sens”, a declarat Marcel Ciolacu.


În cadrul evenimentului, președintele PSD va avea mai multe întâlniri bilaterale cu înalți oficiali social-democrați europeni, printre care: cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, prim-ministrul Suediei, Magdalena Andersson, prim-ministrul Portugaliei, António Costa, prim-ministrul Republicii Malta, Robert Abela, Comisarul European pentru Afaceri Interne, Yiva Johansson sau ministrul federal al Muncii și al Afacerilor Sociale din Germania, Hubertus Heil.

De asemenea, președintele PSD va avea discuții cu liderul grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe García Pérez, dar și cu fostul premier suedez Stefan Löfven, candidat la președinția PES.

Biroul de presă al PSD






49 afișări
bottom of page