COMUNICAT: Întâlnire cu investitori germani la CJ Hunedoara
În această seară, președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, a primit o delegație numeroasă formată din investitori germani, condusă de domnul Sebastian Metz, Director general și membru al consiliului director al Camerei de Comerț Româno-Germane, și doamna Ilinca Pandele, Membru al Consiliului Executiv și Director al Departamentului Servicii Membri, Educație și formare profesională în cadrul aceleași instituții. De asemenea, la întâlnire au participat domnul Alin-Adam Țambă, vicepreședinte al CJ Hunedoara, și doamna Paula Enuț, Șef Serviciu Proiecte, Strategii și Politici Europene în cadrul CJ Hunedoara.
„Încă de la preluarea mandatului am fost preocupat de dezvoltarea județului, atragerea de fonduri nerambursabile fiind esențială, iar prima inițiativă concretă în acest sens a fost elaborarea strategiei de dezvoltare a județului în parteneriat cu Academia Română. Am trasat, alături de profesioniștii din domeniu, principalele linii de dezvoltare ale județului Hunedoara. Finalizarea strategiei a coincis cu începutul unui nou exercițiu financiar privind fondurile de coeziune, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și nu în ultimul rând Tranziția Justă (PTTJ) unde deținem un buget generos de 525 de milioane de euro.
Suntem singurul județ din România care are două instrumente ITI (investiții teritoriale integrate) unul situat în nordul județului Moții Țara de Piatră, și al doilea în sudul județului, ITI Valea Jiului. Avem trei Grupuri de Acțiune Locală rurale și două urbane, care se pregătesc să atragă fonduri în noile exerciții financiare.
Județul Hunedoara este în plină dezvoltare economică în ceea ce privește atragerea de fonduri europene pentru investiții, în domeniul social, economic, cultural și turistic. Fapt confirmat și de pagina web oficială a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care ne plasează pe un loc fruntaș la nivel național cu aproape 400 de contracte de finanțare semnate atât în administrație, cât și în mediul privat. Detalii aici: https://mfe.gov.ro/ (situația la 31.12.2022). Numai Consiliul Județean Hunedoara a semnat în acest mandat contracte de finanțare în valoare de aproximativ 1 miliard de euro!
Apreciem în mod deosebit modelul german care are standarde înalte și suntem convinși că orice parteneriat sau investiție poate să atragă dezvoltare durabilă în județul Hunedoara. Suntem deschiși la colaborări, parteneriate în orice domeniu care vizează dezvoltarea județului Hunedoara!”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara
Comments