COMUNICAT DE PRESĂ
PRECIZĂRI legate de situația minorilor din comunitatea „Copiii Soarelui”
Referitor la informațiile apărute în spațiul public în cazul acțiunii organelor de cercetare penală care vizează activități derulate în cadrul unei comunități din comuna Ribița, pentru o cât mai corectă și completă informare publică, Biroul de Presă al Consiliului Județean Hunedoara este împuternicit să facă următoarele precizări:
La data de 24 mai 2022, urmare a solicitării venite din partea IPJ Hunedoara – Serviciul Investigații Criminale, un număr de 3 angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, respectiv doi psihologi și un asistent social, au însoțit organele de cercetare penală la perchezițiile efectuate în cătunul Pleșa, satul Dumbrava de Sus, comuna Ribița, la membrii comunității „Copiii Soarelui”.
În cadrul acestei acțiuni au fost identificați 12 minori cu vârste cuprinse între 4 luni și 12 ani care erau însoțiți de aparținători legali (de către ambii părinți sau doar de mamă, după caz). Minorii au fost identificați de către organele de cercetare penală în baza certificatelor de naștere.
În baza examinării la fața locului s-a constatat că minorii au o dezvoltare fizică adecvată vârstei și nu prezintă forme de abuz fizic. Conform declarațiilor aparținătorilor legali, minorii nu sunt înscriși pe lista vreunui medic de familie, în caz de boală aceștia fiind tratați cu produse naturiste. De asemenea, în cazul copiilor cu vârstă de școlarizare, s-a stabilit că aceștia nu frecventează forme de învățământ de stat în România, părinții prezentând documente potrivit cărora minorii ar urma cursuri la o unitate școlară din Statele Unite ale Americii, acest aspect fiind în prezent verificat.
Facem precizarea că prezența reprezentanților DGASPC Hunedoara la acțiunea din data de 24 mai 2022 a avut ca scop evaluarea minorilor prezenți în comunitate și respectarea drepturilor acestora.
Pentru lămurirea aspectelor legate de „ridicarea” minorilor vehiculate în spațiul public, subliniem că, potrivit art. 60 lit. a) – e) din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, de măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază: copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela; copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora; copilul abuzat sau neglijat; copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare; copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
Având în vedere contextul juridic, reprezentanții DGASPC Hunedoara au apreciat că, potrivit legislației în vigoare, la data respectivă nu existau motive legale pentru ca minorii să fie preluați în vederea instituirii de măsuri speciale de protecție.
La data de 27 mai 2022, reprezentanții DGASPC Hunedoara au fost solicitați de către IPJ Hunedoara și Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad în vederea „identificării și ridicării” minorilor aflați în locația amintită mai sus, în vederea instituirii de măsuri legale.
Urmare a deplasării la fața locului, reprezentanții DGASPC Hunedoara, ai autorităților locale și ai organelor de cercetare penale nu au găsit persoane minore, doar persoane adulte membre ale comunității, mamele și copii nefiind în locație.
În prezent, DGASPC Hunedoara a solicitat IPJ Hunedoara să dispună măsurile necesare pentru găsirea minorilor și a aparținătorilor în vederea clarificării aspectelor legate de posibile încălcări ale drepturilor fundamentale reglementate de Constituția României, respectiv dreptul la învățătură (art. 32) și dreptul la ocrotirea sănătății (art. 34).
DGASPC Hunedoara își exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu organele de anchetă în limita atribuțiilor stabilite prin legislația în vigoare.
În ceea ce privește cauza penală care vizează activitatea comunității amintite, facem precizarea că ancheta se derulează strict de către organele de cercetare penală.
Biroul de presă al CJ Hunedoara
Comments