top of page

Corvinul Official Store se deschide astăzi în Hunedoara

𝗠𝗮𝗴𝗮𝘇𝗶𝗻𝘂𝗹 𝗼𝗳𝗶𝗰𝗶𝗮𝗹 𝗮𝗹 𝗰𝗹𝘂𝗯𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗻𝗼𝘀𝘁𝗿𝘂 𝘃𝗮 𝗳𝗶 𝗶𝗻𝗮𝘂𝗴𝘂𝗿𝗮𝘁 𝗹𝘂𝗻𝗶, 𝟮𝟯 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟲:𝟬𝟬, în compania întregului lot, al staff-ului administrativ şi tehnic, dar şi a mai multor foşti jucători ai clubului nostru.

Printre aceştia, 𝐑𝐨𝐦𝐮𝐥𝐮𝐬 𝐆𝐚𝐛𝐨𝐫, cel care va aduce la întâlnirea cu fanii şi Balonul de Aur şi Gheata de Bronz, primite în urma prestaţiei de la Campionatul Mondial de Tineret din Australia, din 1981.

De altfel, replici ale acestora vor putea fi achiziţionate de la magazinul oficial, semnate de către fostul mare mijlocaş al Corvinului! Ideea vine chiar în luna în care, în urmă cu mai bine de patru decenii, avea loc competiţia de la Antipozi şi, totodată, la doar câteva zile de la data la care „cangurul” a împlinit 62 de ani. În 1981, Naţionala de Tineret, cu trei jucători ai Corvinului în lot (Rednic, Andone şi Gabor – care a marcat şi patru goluri) ocupa locul al treilea la Mondial.


𝗖𝗼𝗿𝘃𝗶𝗻𝘂𝗹 𝗢𝗳𝗳𝗶𝗰𝗶𝗮𝗹 𝗦𝘁𝗼𝗿𝗲 este amplasat chiar în centrul oraşului, pe 𝗣𝗶𝗲𝘁𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮 𝗖𝗼𝗿𝘃𝗶𝗻, în apropierea Casei de Cultură şi va cuprinde o gamă largă de produse (peste 200 de obiecte diferite), urmând ca, până la mijlocul lunii următoare acestea să fie la dispoziţie pentru comandă şi pe un site dedicat Fan Shop-ului.

Vă așteptăm! Un oraș, o comunitate, o echipă: #Corvinul!




58 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page