top of page

CTP: PNL nu este un partid consistent, nu are lideri, aduce mereu din „import”, cum e şi Ciucă

Actualizată în: 11 apr. 2022

CTP: PNL nu este un partid consistent, nu are lideri, aduce mereu din „import”, cum e şi Ciucă, şi îi pune în frunte, dar oamenii ştiu că ăştia nu sunt liberali


Premierul Nicolae Ciucă o să rămână mult timp în funcția de lider al PNL și o să fie foarte greu de dat jos din această funcție, în ciuda faptului că nu are un trecut în partidul liberal. El are însă o calitate: e foarte acomodant, prin urmare o să-și formeze o camarilă cu banii din „Anghel Saligny” și în același timp va avea contacte foarte bune cu PSD-ul, spune Cristian Tudor Popescu.


Gazetarul a comentat la Digi24 și cazul jurnalistei Emiliei Șercan, ale cărei acuze de plagiat aduse generalului Nicolae Ciucă par să fie îngropate. Aici este vorba despre disprețul funciar, față de civili și față de presă și mai ales față de o jurnalistă, al uniformelor, a conchis CTP.


„Domnul Iohannis – la fel, domnul Cîțu – vechime în partid câtă avea, iar, cu derogare! Domnul Ciucă – importat și el, cu derogare și mai mare, că n-are decât un an și jumătate. Deci, PNL-ul a avut în ultimii 20 de ani tot felul de astfel de soluții exterioare, importuri, ceea ce arată că partidul ăsta nu are o consistență adevărată interioară și nu degeaba nu a fost votat peste 25 la sută niciodată – și 25 la sută e mult, PNL-ul a stat la 15 la sută ani și ani de zile. De ce oamenii nu-l votează? Pentru că îi văd că sunt inconsistenți, că nu sunt cu adevărat liberali.


De când era liberal Ciucă? S-a făcut, de ce? Are 34 la sută în sondaj, pac, îl punem pe Ciucă! Dar Ciucă a făcut ceva în partidul ăsta? Are un trecut?


Un partid solid, un partid structurat, care are o doctrină, care păstrează o tradiție, pune lider pe cineva care ani și ani de zile a fost în rândurile partidului, a obținut niște rezultate acolo și, normal, ajunge în față, șef al partidului.


Dar l-au adus pe Ciucă acum, pe generalul Flexiglas!


N-are importanță dacă are șanse sau nu la prezidențiale, important e că nu au altul mai bun în clipa de față și probabil cu el vor merge, n-au pe altcineva și e timp puțin, suntem în primăvara lui 2022, e timp puțin să mai impui pe cineva. Mai e cineva în PNL? Ciucă are 34 la sută. Nu că ar fi el…, am explicat lucrul ăsta, e o bulă de neant Ciucă, clar!”, a spus CTP.

Sursa : eco politic news




88 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page