top of page

Dac Fest „Sub Semnul Lupului” la cea de-a XIII-a ediție

În perioada 14-16 iulie 2023, la Măgura Uroiului se va desfășura cea de-a XIII-a ediție a

Festivalului de reconstituire istorică Dac Fest „Sub Semnul Lupului”.


Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Direcția Generală de

Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, Orașul Simeria,

Asociația Terra Dacica Aeterna, Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria.

Deschiderea festivalului va avea loc vineri, 14 iulie, la ora 21:30, și va fi marcată la

Simeria, potrivit tradiției, prin parada costumelor antice, într-un marș cu torțe, pornind de la

Parcul Dendrologic din Simeria. La ediția de anul acesta vin trupe de reenactment din

România, Italia, Anglia, Bulgaria și Spania, evenimentul fiind o ocazie perfectă pentru

promovarea județului din punct de vedere istoric, cultural și turistic unui public larg din țară

și din străinătate.


Dac Fest a ajuns o stare de spirit, un festival internațional în care trecutul se împletește

cu prezentul, oferind tuturor ocazia să asiste la diverse ritualuri dacice și romane, la

demonstrații de lupte între gladiatori, dansuri, ceremonii, antrenamente militare. Tot aici,

publicul poate participa la lecții de tir cu arcul, la ateliere de prelucrare a lemnului,

marmurei, metalului şi osului, de pielărie, olărit, inscripţii şi sculptură în piatră, de țesătorie

şi textile, fierărie, monetărie, bijuterie, jocuri romane, mozaic, scriere sau muzică. Și la ediția

din acest an, gastronomia antică va fi un important punct de atracție, rețetele fiind

moștenite din cele mai vechi timpuri.

Vă așteptăm cu drag la Dac Fest!





44 afișări0 comentarii

Comentários


bottom of page