De la polițe RCA direct în Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Parlamentul României! Peste 200.000 lei aruncați pe nimicul oferit de deputata USR, Pollyana Hangan, în cinci luni de mandat!
Doamnei Polly, cu dragoste!
Este trist că doar atât a avut de oferit USR pentru Hunedoara în Parlament, o doamnă specializată în RCA-uri și absolventă de Spiru Haret. Cea mai valoroasă piesă din organizație, căreia statul i-a dat până acum, pentru prestație, peste 200.000 de lei.
O prestație sub orice așteptări, dacă ținem cont de cât este de ”guralivă” pe rețelele de socializare și cu ce determinare își desființează toți contestatarii. Că nu-i așa, la USRPLUS, cu cât ai gura mai mare, cu atât ești mai băgat în seamă și ajungi în vârful ierarhiei?!
Dar să revenim la doamna deputat Pollyanna-Hanellore Hangan ajunsă în Parlament trasă de căruța partidului din care face parte, pentru că numărul de voturi obținut în Hunedoara a fost unul sub prag și nu i-ar fi permis o asemenea ascensiune fulminantă în politica mare.
În lipsă de inițiative concrete, doamna Pollyanna Hangan nu face altceva decât să laude partidul și conducerea care a cocoțat-o în fruntea listei de candidați la Camera Deputaților, să vorbească despre proiecte începute de antecesori sau să se ”lupte” la baionetă pentru desființarea Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), acele organisme care funcționează pe lângă consiliile județene. În opinia sa, pare să aibă motive întemeiate pentru asta! Însă contrar așteptărilor, nu o roade nicidecum grija banilor care, chipurile, se cheltuiesc cu indemnizațiile membrilor, ci faptul că pupila și prietena ei, subprefecta de Hunedoara, nu a avut loc acolo!
Doamna Hangan și-a dat seama că trebuie să justifice cumva banii primiți în aceste luni, așa că ideea desființării acestor ATOP-uri a prins repede contur. Și de aici, dă-i și luptă, și iar luptă! Că în rest, la capitolul activitate parlamentară deputata nu prea are cu ce se lăuda! Ne stau mărturie datele de pe portalul Camerei Deputaților. Statistica la zi se prezintă cam așa: luări de cuvânt - 3, dintre care 2 declarații politice, propuneri legislative inițiate (la comun cu colegii de grup parlamentar) - 17, proiecte de hotărâre inițiate (cu colegii) – 2, întrebări și interpelări – 1.
Cum-necum, doamna a ajuns în Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare. Deși nu știm ce o recomandă pentru o astfel de poziție! Este și membru al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Ecuador și secretar al Grupului parlamentar de prietenie cu Elveția. Așa trai pe vătrai să tot ai, cu indemnizație deloc de neglijat, cu bani de cheltuială pentru biroul parlamentar din teritoriu și cu tot felul de alte facilități conferite de statutul de parlamentar!
Comentários