top of page

Drumul Județean 709F din masivul Parâng este asfaltat în totalitate

Drumul Județean 709F din masivul Parâng este asfaltat în totalitate.

Am fost astăzi, în Parâng, împreună cu administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, cu colegii care s-au ocupat de proiect și cu constructorul.

Cu fonduri de la bugetul Consiliului Județean Hunedoara am modernizat cei 800 de metri de drum rămas neasfaltat de la pilonul 17 la școala sportivă. Am investit circa 2,2 milioane de lei, dar fiecare leu cheltuit a meritat.

Cea mai mare parte a DJ 709F, de la Cabana Rusu la pilonul 17 al telescaunului, a fost modernizată cu fonduri atrase prin PNDL 2, iar noua arteră și-a dovedit pe deplin utilitatea. Era și păcat să nu fi investit și în porțiunea care nu a fost cuprinsă în proiectul inițial, astfel încât să avem un drum modernizat integral și să răspundem cererilor venite din partea administratorilor de pensiuni, dar și a celor care iubesc să urce pe munte.

Când faci ceva pentru cetățeni, nimic nu este mult sau scump. Pentru confortul cetățenilor, al celor care au cabane aici și al iubitorilor de munte, Consiliul Județean Hunedoara a realizat, iată, o investiție utilă. Mulțumesc constructorului care s-a mobilizat și, în doar câteva luni, a reușit să finalizeze o lucrare demnă de toată lauda.


Laurențiu Nistor, Președintele Consiliului Județean Hunedoara



92 afișări0 comentarii
bottom of page