top of page

(E)moţionarea parlamentară


Este absolut vizibil şi de pe Lună precum şi de pe Marte, că România se află la un moment de restrişte. Cu un preşedinte devenit din surdo-mut, tata şi mama academicienilor de covizi, fioros-ameninţător şi cu gafe colorate în program. Cu un guvern al ăstuia, incapabil, susţinut exclusiv de aceiaşi covizi umflaţi ca gogoşile la colţ de masă plină cu sticluţe şi păhărele, puţin ornată cu trabucuri şi alte esenţe duhovniceşti precum nişte cadâne preistorice.


Când vezi orbanul-orbetele lăfăit lăbărţat pârlit gata de pus în tigaie, cum bea din trei halbe odată, mai că te-ar apuca şi pe tine setea dar ai prefera mai degrabă să mori de sete decât să arăţi ca făcătura respectivă. Cutare chestie ăştia deci cocoţaţi pandemico-psihotic, pretind că ar conduce România. Păi măi fraţilor, chiar suntem la ora de tembelism curat... Hai să terminăm odată cu circul.


Penele să-şi mute circul acasă sau la ghena de gunoi, că a fost destul. Ruşinea naţională a întrecut orice măsură, ne râd şi curcile de pe alte planete, care nu ne mai primesc la ele în ogradă, pe motiv că ne-am supercovidat la ordin pe unitate de la tagma idioţilor. Terebuie spus, printre altele, că întotdeauna România a fost condusă pătimaş cu ochiul aţintit la banul public, ochiul dracului cum s-ar mai spune, dar niciodată nu a fost aşa jaf la drumul mare. Mascarada sasta trebuie să înceteze numai decât! Ia-ţi orbănele-orbeţele caii de la bicicletă şi cară-te în pustii!


Cu ţurcana prinsă de cingătoare să nu-ţi pice nădragii! Du-te-n furişul istoriei să nu te mai caute nici penele de la crocodili! Nu te-ai gândit că tu şi cu gaşca ta şi desigur cu tot cu iohanusul tău, sunteţi cam prea mult pentru o ţărişoară aşa de mică şi amărâtă?...Bestiilor care puneţi drepturile şi libeertăţile pe ultimul loc şi oricum după extrasele voastre de cont curent personal şi de partid toxic! Afară cu voi de la guvernare, sta-v-ar aberaţiile voastre în gât acum şi veci pururea! Marş!

Sursa foto: facebook

61 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page