top of page

Florin Oancea (PNL): Cere demisia conducerii CEH (PNL)

Dioane Samuel, director general CEH şi Roşu Cristian, administrator special CEH: DEMISIA!


În calitate de Primar al Municipiului Deva şi de preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Deva, cer DEMISIA domnilor Dioane Samuel, director general CEH (membru PNL) şi Roşu Cristian, administrator special CEH (membru PNL) din funcţiile pe care le ocupă în conducerea şi administrarea Complexului Energetic Hunedoara!


Motivele acestei solicitări imperative: INCOMPETENŢĂ în administrarea CEH şi REA-VOINŢĂ în gestionarea necesităţilor cetăţenilor municipiului Deva!

Devenii şi-au plătit TOATE obligaţiile contractuale faţă de Termocentrala Mintia iar cei doi decidenţi ai CEH au luat hotărârea direcţioneze cărbunele extras din Valea Jiului către Termocentrala Paroşeni, lăsând în frig mii de deveni, precum şi creşe, grădiniţe, şcoli din municipiul Deva.


Guvernul României a plătit toate salariile restante, precum şi toate sporurile pentru minerii din Valea Jiului. Tot cărbunele extras, după ce greva minerilor s-a încheiat, a fost direcţionat de cei doi conducători ai CEH către Termocentrala Paroşeni, în bătaie de joc faţă de mii de deveni, copii de creşă, grădiniţă, elevi, maturi, bătrâni!

Este intolerabilă această situaţie!


Dioane Samuel şi Roşu Cristian: DEMISIA!


Dacă nu vă veţi da demisia, voi cere forurilor statutare ale PNL de la nivel naţional SĂ VĂ DEMITĂ în regim de urgenţă!


Bătaia de joc şi incompetenţa trebuie să ia sfârşit aici!

Lipsa de respect, solidaritate şi empatie pentru cei peste 22 mii de deveni obligaţi să stea în frig, fără nici o vină, îmi întăreşte convingerea că demisia celor doi este cea mai corectă soluţie!

Devenii nu trebuie să mai sufere din cauza incompetenţei voastre!


Nicolae-Florin Oancea Primarul Municipiului Deva Preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Deva



238 afișări0 comentarii

Bình luận


bottom of page