Grădinița „Episcop Gurie Georgiu” va funcționa din toamnă la Deva

În Episcopia Devei se apropie de finalizare lucrările la un proiect de suflet al vrednicului de pomenire Episcop Gurie: o grădiniță modernă, cu o capacitate de 80 de locuri, care îi va purta numele în semn de omagiu. Unitatea de învățământ preșcolar „Episcop Gurie Georgiu” se dorește a fi un lăcaș educațional de excelență, cu program prelungit și cu multe activități extra-curriculare care să contribuie la o dezvoltare armonioasă și complexă a copiilor care îi vor trece pragul.

Părinții care sunt interesați și doresc să își înscrie copiii la Grădinița „Episcop Gurie Georgiu” sunt așteptați să transmită o cerere în acest sens pe adresa secretariat@episcopiadevei.ro sau să se adreseze direct la secretariatul Episcopiei Devei și Hunedoarei din Deva, str. Andrei Șaguna, nr. 1, jud. Hunedoara.







802 afișări