top of page

Haos în învățământ!


Nu există un plan coerent, o soluție clară; guvernul face scenarii peste scenarii care însă nu sunt de niciun folos, nici conducerilor scolilor, nici profesorilor, nici elevilor și părinților acestora. Orban, Anisie și Tătaru tot evocă o variantă hibridă, ca din toamnă școala să se facă atât în sălile de clasă cât și online, însă ignoră că sute de mii de copii nu au nici acces la internet calculatoare sau tablete dar tablete care nici acum nu au ajuns la elevi chiar dacă au fost promise în urmă cu 3 luni de guvern.



Aproape jumătate dintre copiii din România nu au acces la o tabletă sau la un computer, arată un studiu făcut de „Salvați Copiii”. Cercetarea a fost realizată în contextul în care și anul școlar următor ar putea sta tot sub semnul predării online, iar aceste dispozitive sunt indispensabile pentru participarea la lecții. Studiile arată și alte probleme grave legate de predarea on line. La finalul anului școlar, încheiat în iunie: 27,2% dintre copii au avut materii școlare neacoperite pe durata suspendării cursurilor. Plictiseala a fost principala stare resimțită negativ de copii (47,5%), urmată de oboseală (32,7%), tristețe (27,1%) şi furie (23,2%). Copiii de vârste mici, în special din ciclul primar de studii, au resimțit mai puternic impactul negativ al izolării. Adolescenții spun într-o măsură semnificativ mai ridicată că s-au simțit singuri, triști sau furioși. O altă problemă a școlii online, pentru care Guvernul Orban nu are soluții, este aceea că mulți părinți nu au cu cine-și lăsa copiii acasă. Din această cauză, peste 10.000 de părinţi au semnat o petiţie online prin care cer redeschiderea şcolilor.


Soluția corectă ar trebui să fie școala normală! Orice altă variantă, inclusiv cea online, în absența infrastructurii absolut necesare și a cadrelor didactice pregătite, este o aventură, care nu înseamnă educație ci, dimpotrivă, adâncirea analfabetimului funcțional care deja atinge niveluri alarmante în România – 44%, conform testelor PISA!

31 afișări
bottom of page