HUNEDOARA, UN VEAC ȘI 120 DE MINUTE
de Alin Buzărin
Echipa poate să se numească oficial oricum, dar pentru cei care au străpuns ploaia s-o vadă jucând, pentru telespectatorii care și-au reamintit de corbul cu inel în cioc, ea a rămas Corvinul. Pe iarba de lângă fostele furnale și pe ecranele televizoarelor a avut loc un spectaculos și aproape paranormal fenomen de renaștere în direct. Amintirea lui Mircea Lucescu, a lui Romică Gabor, care cu câteva minute înaintea fluierului de start tocmai părăsea ”ecranul” lui Ovidiu Ioanițoaia, încrezător în ziua de mâine a fotbalului hunedorean, s-au contopit într-o seară de grație, din care a lipsit foarte puțin să se petreacă Marea Surpriză.
Diferență de eșalon, dar dar nu și de suflet
În urmă cu două săptămâni am fost la Hunedoara, la Centenarul Corvinului. Pe lângă glorioșii de altădată (Andone, Petcu, Gabor, Mateuț, Rednic, Gălan, Văetuș și ceilalți), în arenă au intrat, măcar și doar pentru a primi salutul publicului, și ”cei de azi”. Am recunoscut doar cei trei antrenori, pe Maxim, pe Cristi Preda și pe Daniel Stan, feciorul lui Ilie. Dintre fotbaliști, i-am identificat doar pe alții alții trei. Pe Sergiu Buș, pe Arnăutu și pe Herghelegiu, cunoștiințe vechi. La câteva zile, am văzut tragerea la sorți, imediat am aflat de ambiția hunedorenilor de a aduce nocturnă mobilă, de a face o sărbătoare din meciul de Cupă cu FCSB, încă una după Centenarul din 4 septembrie. Mi-au retrecut prin față chipurile complet necunoscute ale majorității elevilor lui ”Max”. În ultimele zile și ore, luând act de cozile de la testări, de tot optimismul hunedorean, am revăzut cu ochii minții nu doar victoriile epocale ale Corvinului asupra Stelei, des invocate în avancrnici, ci și un 0-11 în Ghencea, în decembrie 1988, căruia i-am fost martor ocular. De-asta mi-era cel mai teamă...
Ce să mai faci la 0-3? Să joci fotbal!
Temerile mi-au fost amplificate de acel 0-2 de după prima jumătate de oră, dar mai ales de diferența de clasă dintre L1 și L3, parcă tot mai vizibilă de la un minut la altul. Apoi, 0-3 imediat după pauză, adică semnal de alarmă, dar și întrebarea de ce echipa mică, de eșalon inferior, nu se strânge în apărare. Câte vrea să ia? 11, ca în 1988? Dar se pare că această echipă, care în Liga 3 înfruntă Ocna Mureș, Unirea Alba Iulia și Sănătatea Cluj, știe doar să atace. E spiritul ei, ca și al Corvinului anilor 80.
Norma hunedoreană
Repriza a doua, pornită, practic, de la 0-3, e una pentru istorie. De pus lângă celelalte mari isprăvi ofensive ale Corvinului istoric, încununată cu cele trei goluri care pe vremuri întregeau clasica normă hunedoreană. Actul secund a scos la iveală spiritul ofensiv care s-a cuibărit pesemne pe vecie între firele de iarrbă și între crăpăturile din betonul bătrân al tribunei. Au apărut la rampă pe lângă cei trei ”clasici” din atac, încă niște fotbaliști de care vom mai auzi. Fundașul dreapta Iacob părea să aibă șapte inimi, Petre Simon șuta și marca precum Romică Gabor odinioară, iar Maxim înfrunta furia fecesebistă cu un portar de 16 ani și jumătate, Lefter, care a scos multe mingi grele. Chiar dacă prelungirile au repus pe linia de plutire ierarhia logică a valrilor, Hunedoara i-a băgat în ședință pe gomoșii săi adversari, proba cea mai elocventă fiind aceea că prin minutul optzeci și ceva Budescu, altădată parcimonios cu propria-i transpirație, făcea alunecări în propriul teren, în fața unei echipe de Liga 3!
Eliminare și renaștere
Aceste 120 de minute din 22 septembrie, venite după Centenarul sărbătorit pe 4 septembrie, trebuie să fie capul de pod al Renașterii hunedorene. Se pleacă de la un element esențial, spiritul, care a trecut cu brio proba validării. Celelalte sunt borne de parcurs, pe care un loc cu asemenea dragoste de fotbal și cu o asemenea dorință de a reînvia n-are cum să nu le depășească. Renașterea hunedoreană are în mijlocul ei o inimă mare, în jurul căreia observăm reconfortant că se dezvoltă un trup frumos și sănătos!
#centenar💯#corvinul
Comments