top of page

Incompetența Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR lasă Deva fără apă caldă și căldură

Termocentrala Mintia a fost oprită marți din lipsă de cărbune, situație în care producătorul de energie electrică nu mai poate livra nici agent termic spre locuințele și instituțiile din municipiul Deva.


„Termocentrala a fost oprită la zero din lipsă de cărbune. Nu se mai livrează nici agent termic către municipiul Deva. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi. Soluţia este la Guvern, să deblocheze urgent un fond pentru asigurarea combustibilului”, a declarat președintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, de la Termocentrala Mintia, Cristian Iştoc.

Potrivit liderului sindical, pentru repornirea instalaţiilor cel mai rapid se poate asigura gazul metan.


Cristian Iştoc a adăugat că în portul Constanţa s-ar mai afla 50.000 de tone de cărbune, însă combustibilul trebuie plătit pentru a ajunge în depozitele termocentralei.


Pe de altă parte, preşedintele organizaţiei sindicale a menţionat că, după oprirea instalaţiilor, este nevoie acum şi de reactivi pentru demineralizarea apei folosite în cazanele turbinelor.


Este pentru a treia oară, în ultimele şase luni, când termocentrala Mintia s-a oprit din cauză că nu mai are stocuri de cărbune, susţin sindicaliştii.

Termocentrala Mintia asigură şi agentul termic pentru instituţiile publice şi circa 4.000 de apartamente din municipiul Deva.

Termocentrala face parte din Complexul Energetic Hunedoara şi numără circa 700 de angajaţi, informează agerpres.ro.


229 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page