top of page

Invitație la vernisaj - “Credință, ie și natură în artă”

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 21 iunie 2023, ora 1700, vernisajul expoziției de pictură cu tema „Credință, ie și natură în artă”. Expoziția va fi amenajată pe holul principal al Consiliului Județean Hunedoara, la etajul 1.

Lucrările expuse sunt creația membrilor Clubului de arte plastice „Curcubeu”, club care și-a început activitatea în luna februarie 2022 sub îndrumarea doamnei Simona Locsei, bibliotecară și, totodată, talentat artist plastic. Cursul desfășurat în cadrul Clubului „Curcubeu” a avut drept scop cultivarea talentului pentru pictură al oricărei persoane cu vârsta de peste 16 ani care simte o chemare spre artă, spre pictură, spre exteriorizarea sentimentelor cu ajutorul imaginii artistice. Toți cei care au dorit să aprofundeze o tehnică precum pictura în acuarelă, pictura în acrilic, pictura în ulei pe pânză, pictura pe sticlă și piatră și care vor să experimenteze desenul în creion, cărbune sau pastel au găsit în aceste cursuri modalitatea ideală de a-și pune în valoare talentul. Îndrumați cu competență, cursanții au realizat lucrări de mare sensibilitate, majoritatea cu valoare artistică, în care autorii lor și-au materializat sentimentele.Temele alese au fost variate, în concordanță cu personalitatea și inspirația fiecăruia, astfel că au rezultat lucrări cu vădite calități estetice, stilistice și artistice. De la peisaj la portret, de la alegorii la pictură abstractă, nonfigurativă, fiecare artist amator și-a pus amprenta pe lucrarea realizată cu limbajul plastic propriu, adecvat personalității sale.

Lucrările ce vor fi vernisate aduc laolaltă o tematică generoasă, o triadă care a dat ocazia autorilor de a da frâu liber sentimentelor inspirate de noțiunile sub semnul cărora este organizată expoziția: credință sinceră, tradiție românească și dragostea pentru natura în veșnică schimbare și mereu gata să inspire talente.

În spațiul generos pus la dispoziție de Consiliul Județean Hunedoara, lucrările vernisate își găsesc un loc ideal pentru a bucura privirile celor care iubesc frumosul și doresc să petreacă clipe reconfortante în universul mereu tânăr al artei.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 21 iunie – 21 iulie 2023.

 

 

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara



55 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page