top of page

Lansare de carte - Alec Blanche

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Univers din București, organizează în ziua de 15 octombrie 2022, ora 1100, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, o întâlnire cu scriitorul de literatură pentru copii Alec Blenche, care își va lansa cartea „Aventuri în Țara Emoțiilor”, apărută la Editura Univers din București, alături de celelalte trei din serie: „Aventuri în Țara Virtuților”, „Aventuri în Țara Prieteniei” și „Aventuri în Țara Nevirtuților”.

Alec Blenche este un nume bine cunoscut micilor cititori și părinților acestora, este autorul a peste 30 de cărți și e considerat cel mai de succes scriitor de cărți pentru copii din România, la ora actuală. Cărțile sale merg direct la sufletul celor mici care îndrăgesc eroii cu care Alec Blenche le face cunoștință în povestiri pline de farmec: Emma, unicornul Lily, pisoiul Jup, Erus, prințul Păpădie, Pac și Mac și mulți alții care aduc bucurie copiilor.  

Dragostea pentru literatura pentru copii i s-a sădit în suflet în copilărie, când asculta povești de pe plăcile de vinil, când mergea la bunici și intra parcă într-o lume de basm.

Alec Blenche iubește copiii, își iubește fetița, pe Emma, iubește legătura extraordinară pe care a realizat-o cu micii lui cititori și se află în permanentă relație cu aceștia. Profesiunea sa de credință este sintetizată în următoarele gânduri pe care le-a împărtășit cititorilor săi: „Eu îmi doresc pentru copilul meu să își trăiască viața după cum îi bate inima. Să trăiască corect, să își urmeze pasiunea. Să aibă un vis care să o facă fericită pe ea, dar și pe cei din jur. Consider că cele mai importante valori pentru un copil sunt răbdarea, generozitatea, iubirea și recunoștința. Dacă acestea sunt învățate și structurate bine în primii ani de viață, restul lucrurilor se vor așeza mult mai clar și mai ușor peste această fundație morală.”

Cartea care se va lansa, precum și celelalte trei din serie, care vor fi și ele prezentate, au o trăsătură extrem de importantă: pe lângă tonul copilăresc, pe lângă firul narațiunilor, din ele se desprind foarte multe învățăminte care, odată asimilate de copii, îi vor ajuta să dobândească  cele mai importante virtuți. Micii cititori vor învăța ce este prietenia, generozitatea, compasiunea, loialitatea, modestia, sinceritatea, respectul și să nu-și piardă niciodată încrederea în ei.

Valoarea cărților este sporită de frumoasele ilustrații realizate de Doina Zavadschi și Ion Andrei Puican.

Și aceste cărți ce poartă semnătura Alec Blenche sunt, așa cum spune autorul însuși, „dătătoare de încredere, curaj și, mai presus de orice, bucuria de a trăi cu autenticitate, a învăța și a crește”.

 

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara


 

 

 

42 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page