Omagiu Eroilor Națiunii Române!
Cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
În ziua Înălțării Domnului, cinstim eroii națiunii, cei care, prin jertfa și sacrificiul lor, au scris pagini dureroase, dar încărcate de glorie în Istoria României.
Ne închinăm în fața faptelor de eroism ale înaintașilor noștri care au luptat pentru independența României, pentru unitate și integritate teritorială, pentru păstrarea demnității și dobândirea libertății!
Ca semn de preţuire şi recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit pentru semeni, credinţă şi ţară, avem datoria să le onorăm memoria clădind cu responsabilitate prezentul și viitorul națiunii noastre.
Dumnezeu să îi odihnească în pace!
Laurențiu NISTOR, Președintele Consiliului Județean Hunedoara
Comentários