top of page

Laurențiu Nistor, reacție fermă după incidentul de la Hunedoara

COMUNICAT DE PRESĂ

Incidentul produs în municipiul Hunedoara, unde o minoră de 11 ani a fost agresată de un grup de fete minore, în curtea unei unități de învățământ, m-a mâhnit profund.


Ca tată și ca bunic, vă mărturisesc, m-au încercat sentimente de revoltă, dar și de îngrijorare. Responsabilitatea viitorului generațiilor tinere ne aparține tuturor, părinți și instituții deopotrivă, iar ceea ce s-a întâmplat este dovada faptului că, undeva, societatea a greșit. Agresivitatea cultivată și încurajată mai ales la aceste vârste fragede, ne arată o realitate care, în mod regretabil, transformă copiii în victime.


Sunt în permanentă legătură cu doamna inspector școlar general, Maria Ștefănie, și cu doamna director general al DGASPC Hunedoara, Geanina Ianc, pentru a înțelege ce s-a întâmplat, ce se întâmplă cu acești copii și pentru ca măsurile care se iau să fie în acord cu legislația în vigoare.


Dar, dincolo de violența manifestată în aceste imagini, trebuie să ne păstrăm echilibrul și să nu uităm că, totuși, este vorba despre copii.

În acest context, solicit instituțiilor responsabile cu aplicarea legii, să ia măsurile care se impun în urma acestui incident și să acționeze inclusiv pentru a sancționa derapajele celor care, în goana după senzațional, au expus acești copii, difuzând public materiale foto/video în care identitatea nu le este protejată. Potrivit Legii 272/2004, copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale. Legislația prevede foarte clar că este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de fapte penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia.


Regret cele întâmplate și, chiar dacă instituția pe care o conduc nu are pârghii sau atribuții pentru a controla acest fenomen, ca președinte preocupat de viitorul tuturor cetățenilor acestui județ, fac apel către toți cei care conduc instituțiile abilitate, să trateze cu multă responsabilitate semnele care ne arată că viitorul generației tinere este în pericol!


Laurențiu NISTOR,

Președintele Consiliului Județean Hunedoara



1.333 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page