top of page

Liberalii cu stagii la „sinecura” ATOP

Dezbaterile privind utilitatea Autorității Teritoriale de Ordine Publică sunt în toi în această perioadă, la Parlament existând și un proiect de lege care, dacă va fi aprobat, va elimina indemnizațiile membrilor acestei structuri. Reprezentanții coaliției PNL-USRPLUS sunt extrem de vocali când vine vorba despre acest subiect și susțin că ATOP-urile sunt „sinecuri” pentru membrii PSD. Așa să fie?


Vetuța STĂNESCU, 3 ani la „sinecură”


Actualul deputat și președinte interimar al filialei județene a PNL Hunedoara se numără printre cei care, în perioada 2016-2019 au făcut parte din ATOP Hunedoara. Sigur, atunci ATOP nu era „sinecură”, era o treabă serioasă. Atât de serioasă încât Vetuța Stănescu și-a sacrificat timpul liber pentru a pune umărul la asigurarea ordinii publice. Consilier județean, director economic la spitalul devean, dar și membru în consiliul director al ADI Aqua Prest, Vetuța Stănescu nu s-a dat înapoi și, eroic, și-a asumat și rolul de membru ATOP. Bineînțeles, remunerat. Astfel, prin hotărârea CJ nr. 145/2016, componența ATOP a fost validată cu doamna Stănescu la poziția 5. De altfel, actualul deputat chiar se laudă cu faptul că a fost membru ATOP menționând acest aspect în CV (foto).


Vasilică POTECĂ nu putea lipsi…


Fostul prefect și subprefect liberal, actual senator PNL de Hunedoara, Vasilică Potecă, a făcut de asemenea parte din ATOP Hunedoara în perioada în care a ocupat și funcția de subprefect. Hotărârea prin care a fost validat în această structură a fost adoptată de Consiliul Județean Hunedoara în 29 august 2012.


Adrian DAVID, scurtă escală la ATOP


Și fostul președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Adrian Nicolae David, a fost validat ca membru ATOP, imediat după ce a pierdut funcția de șef al administrației județene. A renunțat însă la scurt timp la funcția de consilier județean și, implicit pe cea de membru ATOP. A fost consilier al primarului din Petroșani, consilier al directorului Complexului Energetic Hunedoara, funcționar public la Primăria Petroșani, consilier al Primarului Devei, administrator public al Devei și, în fine, după ce a pierdut alegerile din 2020 pentru președinția CJ Hunedoara, a fost numit președinte director general al CAS Hunedoara.

Florian TOMA, Vasile BÂREA, Dana DĂMIAN, Radu TURDEAN, Ioan PRIP, Nicolae MORAR, Florin MÂRZA și Silviu DIDILESCU sunt doar alte nume de membri ai PNL care s-au regăsit de-a lungul anilor în componența ATOP.



193 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page