top of page

Mascarada numirii directorilor de școli continuă!

După cum unii știu, la 31 august expiră mandatul directorilor "numiți". Unii dintre ei au fost numiți pe criterii numai de Dumnezeu știute! A se vedea numirea directorului Școlii Gimnaziale "Horea, Cloşca și Crișan" Brad, Matei Ana-Maria. În 10 august apare o metodologie de numire ( vezi metodologia), prin detașare în interesul învățământului, a directorilor, pentru noul an școlar care stă să înceapă. Dosarele se depun până în 17 august! Purced la întocmirea și depunerea dosarului. Bineînțeles că și actualul director, Matei Ana-Maria, face același lucru. Înainte de toate citesc legislația prezentată în metodologie. Hopa...se cere să fii membru în corpul experților! Again...adică din nou îndeplinesc cumulativ criteriile (vezi declarația), actualul director, nu... la fel ca în luna ianuarie. Bun, zic, să vedem ce-o fi! Au greșit o dată, drept pentru care mi-am și căutat dreptatea în instanță ( N.B. procesul nu este încheiat). Dar or fi oare consecvenți în greșeli? Normal că da, pentru că totul a fost premeditat! Lupta a fost acerbă...cea politică 😉! Știam că ISJ-ul nu mă dorește, fiind în litigiu cu ei, deși este un drept constituțional dreptul de a mă apăra! Anumite persoane au pus întrebări legate de criteriul prin care aceeași doamnă, Matei Ana-Maria, soția USR-istului Matei Raul Florin și ea membră a aceluiași partid, a fost "selectată" și pentru următorul an școlar. Răspunsul pe care ISJ l-a dat a fost că aceasta a fost recomandarea Ministerului Educației, în videoconferință, de a se merge pe continuitate, adică cel care a fost, să rămână în continuare. Recomandare...verbală, fără ordin de ministru! Menționez că nu există termenul de continuitate la o funcție de conducere în legislația specifică învățământului/educației! Cu alte cuvinte s-a introdus un criteriu neconsemnat în nici un act normativ, care să acopere lipsurile și ilegalitățile. Deci, cum se numește când inventezi criterii? Nu cumva abuz în funcție? OK, să presupunem prin absurd că s-a mers pe continuitate.🙄 Se nasc, totuși, niște întrebări: ✔ De ce s-a lansat o metodologie, cu condiții de participare, dacă se știa că se va merge pe continuitate? ✔ De ce metodologia se adresează persoanelor interesate și care îndeplinesc cumulativ condițiile, dacă se știa că se merge pe continuitate? ✔ De ce este această bătaie de joc și lipsă de respect față de oamenii care muncesc și își întocmesc un dosar? ✔ De ce, în același județ, s-a mers pe principiul continuității doar la anumiți directori, alții fiind schimbați? Nu se aplică același principiu tuturor? ✔ De ce unii directori au primit acordul după care, pe listele publicate, au apărut alte persoane numite? ⁉️ De ce în luna ianuarie, când a expirat mandatul unor directori cu CONCURS, cum a fost și cazul meu, acest principiu, al continuității, nu s-a aplicat, mai ales că eram în plină pandemie, iar problemele importante erau de altă natură decât schimbarea directorilor? 🔺️ Concluziile vă las să le trageți singuri! Aceasta este mulțumirea și respectul pe care le primesc niște oameni care, au condus cândva cu profesionalism destinele unei școli, care și-au sacrificat, în acea perioadă totul, pentru bunul mers al școlii, pentru binele copiilor! 🔴 Cu toate consecințele pe care s-ar putea să le am și pe care mi le asum, consecințe cu care o să vă țin la curent, pot afirma că aceasta este adevărată față a "României educate"!


Sursa: Angela Suciu



1.287 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page