Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva, cu sprijinul
Consiliului Județean Hunedoara, a organizat și în acest an o frumoasă sărbătoare
de Halloween. Evenimentul a fost așteptat cu viu interes de către tinerii care au
dorit să intre în atmosfera specifică, de mister și magie, a acestei sărbători
adoptate la noi din lumea anglo-saxonă.
Am dorit și am reușit să oferim o atractivă seară de Halloween, drept care
în curtea bibliotecii au fost aduși și aranjați zeci de bostani ce simbolizau o
frumoasă toamnă românească. Momentul cel mai așteptat, programul artistic, a
fost și el foarte reușit și a creat o atmosferă demnă de o astfel de sărbătoare.
De vreme ce Halloween-ul a devenit și la noi o sărbătoare, am încercat să
creăm taina, suspansul necesare și să oferim momente cât mai plăcute unui
public tânăr dornic de deconectare. Tinerii au fost, deci, cei care au dat tonul
acestei serbări, cu entuziasmul ce îi caracterizează și cu aplecarea către
distracție, dar s-au aflat printre noi și persoane care au depășit anii adolescenței
și au venit să se bucure împreună cu tinerii de ambianța festivă pe care am
creat-o.
Desigur, am adoptat sărbătoarea de Halloween, o petrecem cu veselie și
plăcere, dar nu uităm nicio clipă sărbătorile noastre tradiționale românești care
nu pierd nimic din importanță și frumusețe. Ținem foarte mult la tot ceea ce
înseamnă tradiție și păstrarea tezaurului nostru de cultură.
Nu uităm că Halloween-ul este o sărbătoare a bunei dispoziții, a
umorului, de aceea ea se pliază perfect pe sufletul românesc.
Participanții au așteptat cu mare emoție și nerăbdare cele două concursuri
pentru care s-au pregătit cu multă atenție: „Cel mai înspăimântător costum” și
„Dovleacul de groază”. Costumele, inspirate din figurile supranaturale –
monștri, schelete, vrăjitoare, vampiri – au avut rolul de a crea magia, misterul și
farmecul care sunt ingredientele absolut obligatorii pentru ceea ce înseamnă
sărbătoarea de Halloween.
Concursurile s-au dovedit a fi și de această dată o revărsare de imaginație,
de inspirație și de idei originale, participanții au avut câmp liber de manifestare,
iar aplauzele celor care au asistat la parada costumelor și la concursul dovlecilor
le-au răsplătit întregul efort.
Biblioteca noastră, pe lângă activitățile profesionale, de informare, pe
care le desfășoară, pe lângă promovarea culturii, a marilor personalități și
evenimente, pe lângă lansările de carte, dorește și poate să organizeze și
momente de destindere, de recreere, așa cum a fost și această seară de
Halloween.
Ne-am propus ca, an de an, curtea noastră împodobită cu bostani să
primească vizitatori, care vor dori să se bucure alături de noi de vraja și misterul
serii de Halloween.
Câștigătorii celor două concursuri au fost recompensați cu premii
constând în trotinete electrice, biciclete și trotinete nonelectrice, trofee, diplome
și cărți, iar toți copiii participanți la acest carnaval au primit din partea
Bibliotecii Județene bomboane, vată pe băț și reviste.
Un moment special, o surpriză plăcută pentru toți cei prezenți, a fost
imortalizarea pe fotografii la minut a fiecărui copil care s-a costumat. Însoțiți de
părinți, de bunici, de prieteni, copiii s-au fotografiat și au plecat cu frumoase
amintiri de la seara magică de Halloween.
Câștigătorii concursului „Cel mai înspăimântător costum”:
Premiul I: Omotă Albert
Premiul al II-lea: Munteanu Amora
Premiu al III-lea: Iancu Diana
Mențiune: Kiss Raisa
Mențiune: Goia Ariana
Mențiune: Iancu Amalia
Câștigătorii concursului „Dovleacul de groază”:
Premiul I: Goia Ariana
Premiul al II-lea: Barb Darius
Premiul al III-lea: Munteanu Amora
Mențiune: Urițescu Yarna
Mențiune: Ometa Eva Alexandra
Mențiune: Moraru Andrei
Biblioteca noastră este mulțumită atunci când prietenii noștri sunt fericiți
și sperăm că și în acest an am reușit să le aducem câteva ceasuri de bucurie.
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara
コメント