top of page

Modernizarea infrastructurii energetice – un pas important pentru dezvoltarea municipiului Deva

  • Poza scriitorului: hd24ro
    hd24ro
  • 10 sept.
  • 2 min de citit

•Primarul Lucian Ioan Rus a participat la inaugurarea noii stații electrice IRUM

Primarul Municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, a participat astăzi, 10 septembrie 2025, la inaugurarea oficială a stației electrice de transformare IRUM din municipiu – un proiect esențial pentru modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice și creșterea fiabilității în zona deservită.


Stația IRUM, operată de Rețele Electrice România – parte a grupului PPC, a fost supusă unui amplu proces de modernizare, cu o investiție de peste 19 milioane lei, realizată integral din fonduri proprii. Acest proiect face parte din strategia companiei de a dezvolta infrastructura energetică pe principii de calitate, reziliență și sustenabilitate.

Inaugurată inițial în anul 1980, stația IRUM deservește în prezent aproximativ 14.000 de consumatori din municipiul Deva, atât prin rețele de medie, cât și de joasă tensiune. Aceasta are o importanță strategică, fiind principala cale de rezervare a stațiilor Deva CFR și Decebal, contribuind semnificativ la stabilitatea sistemului energetic local.


„Participarea mea la inaugurarea stației IRUM nu este doar un gest simbolic, ci o recunoaștere a importanței strategice pe care o are această investiție pentru municipiul Deva. Modernizarea infrastructurii energetice este o condiție esențială pentru atragerea de investitori, pentru funcționarea optimă a instituțiilor publice și pentru confortul fiecărui locuitor. Astfel de proiecte ne apropie de un oraș mai modern, mai eficient și mai pregătit pentru viitor. Mulțumim Rețele Electrice România pentru viziune și implicare”, a declarat primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.

”Astăzi am avut onoarea de a participa la inaugurarea Stației Electrice IRUM din Deva, un obiectiv modernizat complet. Investiția care aparține societății Rețele Electrice are o importanță strategică pentru municipiul Deva și pentru întreg județul Hunedoara.
Această realizare confirmă încă o dată cât de importantă este colaborarea dintre administrația județeană și companiile care investesc în infrastructura energetică. Prin modernizare, digitalizare și eficiență energetică, sunt puse bazele unei dezvoltări durabile, de care beneficiază direct oamenii și generațiile viitoare.
La nivelul județului Hunedoara avem o colaborare foarte bună cu Rețele Electrice și vom continua să sprijinim proiecte care contribuie la siguranța și dezvoltarea zonei.” , a declarat Președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor

Modernizarea stației IRUM aduce beneficii directe comunității locale, prin reducerea duratei întreruperilor de alimentare cu energie, creșterea siguranței și a capacității de a integra surse regenerabile în rețea – elemente esențiale pentru viitorul energetic al orașului.



 
 
 

Comentarii


Contact 

Mulțumim!

© 2022 HD24

bottom of page