top of page

Natalia Intotero: AM PROMIS MĂSURI PENTRU UN TRAI DECENT

Ne-am asumat intrarea la guvernare pentru a stabiliza un stat aflat în derivă și pentru a implementa un calendar de măsuri sociale concrete. Într-o perioadă scurtă, am reușit ce mulți nu au fost în stare să facă doi ani. Începând cu 1 ianuarie 2022, măsurile noastre se vor aplica.

Familiile românești au avut un an greu.


Tocmai de aceea, primul nostru gând a fost la copii și la nevoile acestora. Începând cu 1 ianuarie, majoră alocațiile la 600 lei pentru copiii de 0-2 ani și la 243 lei pentru cei cu vârsta cuprinsă între 2-18 ani.

NU putem să nu venim în sprijinul celor vârstnici, care au muncit o viață în țara asta. Pensia minimă va crește de la 800 la 1000 de lei, iar restul pensiilor vor crește cu 10%. De asemenea, în luna ianuarie, oricine are pensie între 1000 și 1600 de lei va avea un venit de 2.200 de lei în luna ianuarie. Este un ajutor financiar care se va acorda o singură dată, astfel încât oamenii să facă față la scumpirea facturilor pentru energie. Persoanele cu dizabilități sunt pe lista noastră de priorități. Așa cum am promis, cei care se confruntă cu astfel de situații vor beneficia de a 13-a îndemnizație. Trebuie să avem grijă de acei români mai puțin norocoși. Este o măsură normală și responsabilă.

În acest final de an, am inițiat un proiect de lege pentru cetățenii din raza comunelor Vața de Jos și Răchitova din județul Hunedoara, circumscripție pe care am onoarea să o reprezint în Parlamentul României, corectând astfel o eroare legislativă din trecut. Deși au trăit într-o zonă expusă de-a lungul timpului la poluare excesivă, care le-a scurtat speranța de viață, aceștia nu au beneficiat de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, precum locuitorii altor localități cu probleme similare. Ne asumăm și facem dreptate până la capăt. Cetățenii români care locuiesc pe o rază de 8 km de comunele respective se vor putea pensiona anticipat, cu 2 ani înainte de termen, fără penalități. Asta înseamnă social-democrația. Dincolo de calculele economice, dincolo de dorința unora de a transforma statul într-o companie a cărui singur obiectiv este profitul, trebuie să ne reamintim că rolul guvernului este acela de a administra eficient banul public, în interesul poporului. Nimeni, dar absolut nimeni, nu trebuie lăsat în urmă, iar orice creștere economică trebuie resimțită în primul rând de români, nu într-un birou instituțional din capitală. Mergem înainte. Muncim pentru demnitatea tuturor românilor.

Natalia-Elena INTOTERO Deputat PSD Hunedoara Președintele Comisiei pentru învățământ




119 afișări
bottom of page