Natalia Intotero: Proiectul de lege al elevilor – vouchere culturale, a fost depus în Parlament!

La începutul lunii iunie 2021, zeci de asociații de elevi, oameni de cultură, jurnaliști cereau expres reprezentanților Guvernului introducerea voucherelor culturale pentru elevi. Motivul este cât se poate de simplu: sprijinirea culturii și a educației de calitate în rândul tinerilor din Ramânia, transmite deputata PSD Natalia Intotero, printr-un comunicat de presă.


În acest sens, Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților i-a încurajat pe elevi să vină în Parlament și să facă cunoscută această inițiativă tuturor deputaților și senatorilor. La dezbaterea organizată în data de 16 Iunie a.c., cu tema „Vouchere culturale pentru elevii din învățământul preuniversitar”, principalii inițiatori: Petre STELIAN – scriitor, Liviu MIHAIU – jurnalist, Mircea DUMITRU – membru corespondent al Academiei Române și fost ministru al educației, Mircea MICLEA – fost ministru al educației, Florin IARU – scriitor, respectiv elevi, membri ai asociațiilor de elevi din România și parlamentari, au decis în unanimitate transpunerea ideii lor, într-un proiect de lege. Zis și făcut!, a precizat Intotero.



41 views0 comments