top of page

Noaptea bibliotecilor la a XIII-a ediție



Și în această toamnă, la sfârșit de septembrie, Biblioteca Județeană „Ovid

Densusianu” Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în

parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție

Hunedoara, a oferit tuturor prietenilor săi de toate vârstele manifestarea culturală

Noaptea Bibliotecilor, devenită tradițională și așteptată de un numeros public. La

cea de-a XIII-a ediție a acestei îndrăgite manifestări, porțile bibliotecii s-au deschis

în seara zilei de 21 septembrie 2024, și tuturor oaspeților noștri li s-a prezentat un

program artistic și de divertisment variat și atractiv: teatru, dans, muzică, lectură,

expoziții etc.


Încă de la început, ne-a onorat cu prezența, a fost împreună cu noi și a asistat

la fiecare moment al programului domnul Laurențiu Nistor, președintele

Consiliului Județean Hunedoara, care ne-a demonstrat încă o dată, prin acest gest,

cum a făcut cu atât de multe alte prilejuri, că instituția pe care o reprezintă este

alături de biblioteca județeană și îi acordă toată susținerea, cu încredere și

generozitate. Este de remarcat faptul că toate proiectele, inițiativele și activitățile

noastre se bucură de sprijinul constant pe care îl primim de la Consiliul Județean

Hunedoara, sprijin pentru care mulțumim și pe care îl onorăm așa cum se cuvine,

prin tot ceea ce facem.

Anul acesta, cele mai multe manifestări artistice s-au desfășurat în curtea

interioară a Consiliului Județean Hunedoara care ne-a fost pusă cu generozitate la

dispoziție.


La intrare, publicul a primit gratuit materiale informative din partea

Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva.

În deschiderea programului, pe scena amenajată în curtea Consiliului

Județean Hunedoara, cei mici au putut savura o reușită dramatizare a celebrului

roman al lui Rudyard Kipling, Cartea junglei, pusă în scenă de talentata trupă a

Teatrului „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, în regia lui Dan Mirea. Copiii au asistat la

palpitantele aventuri pe care micul Mowgli le trăiește în junglă alături de ursul

Baloo, pantera Bagheera, pitonul Kaa, șarpele Shere Khan și lupii care l-au crescut.

Zeci de generații de copii au fost fascinați de această carte nemuritoare și micii

noștri spectatori au fost și ei încântați, au trăit fiecare moment al piesei, au aplaudat

plini de entuziasm.

După piesa de teatru, copiii au intrat în universul științei, al tehnologiilor de

vârf, și în Sala de Lectură a avut loc un atelier de lucru în robotică și noi

tehnologii, susținut de elevii de la Centrul Județean de Excelență Hunedoara care,

sub coordonarea domnului profesor dr. ing. Paul Țoța, au participat și au câștigat

premii la diverse concursuri și evenimente de robotică naționale și internaționale.

Cu toții au fost fascinați de acești mici eroi ai erei informatizării, care sunt roboții.

Copiii au pus întrebări, au fost curioși, au privit cu ochii mari toate demonstrațiile

făcute de aceste mici minuni tehnice.

A urmat un recital coregrafic plin de grație și dinamism: tot pe scena din

curtea Consiliului Județean Hunedoara publicul a asistat la momentul

„Bibliodance” oferit de Trupa de balet Lebedele Mari (instructor coregraf Viorica

Iacob); Ritm și grație cu Academia Sarisa (balet: coregraf Ramona Băloiu) și Ritm,

culoare, bucurie (oferit de trupa de dans Magic Bees de la Liceul Tehnologic

Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, instructor coregraf Adriana Ștefan).


Cei mici s-au bucurat întreaga seară de jocuri și surprize sub genericul

Biblioland pe care le-au aflat în curtea Consiliului Județean Hunedoara: tobogane

gonflabile, modelaj de baloane, vată de zahăr, fotografii la minut, pictură pe față,

care toate au făcut deliciul zecilor de copii pe care întotdeauna îi așteptăm cu drag.

Momentul culminant al serii a fost recitalul îndrăgitei soliste Andra, nume

celebru în lumea iubitorilor de entertainment și muzică de bună calitate. Ea a cântat

și a încântat publicul cu piese celebre din repertoriul ei bogat.

Un spectaculos foc de artificii a încheiat recitalul susținut de Andra, un

recital ce va rămâne multă vreme în inimile celor prezenți.

Menționăm și expoziția „Ecouri artistice”, realizată cu lucrări de pictură și

grafică ale cursanților clubului de arte plastice Curcubeu, organizat de biblioteca

județeană. Culoare, forme, armonie, inspirație, toate acestea au fost prezente în

creațiile etalate de entuziaștii și talentații artiști amatori.

La Secția de Artă și Carte Franceză a bibliotecii la dispoziția publicului a

stat și standul cu vânzare al Grupului Editorial RAO.

Ca și în alți ani, s-a făcut vizitarea ghidată a secțiilor bibliotecii, vizitatorii

noștri făcând cunoștință cu drumul parcurs de carte de la achiziție până când

ajunge în mâna cititorului, au cunoscut secțiile bibliotecii, au stat de vorbă cu

bibliotecarii care i-au purtat în minunata lume a cărților.

La eveniment au fost prezenți și ofițeri din cadrul Serviciului Județean

Anticorupție Hunedoara, care au oferit celor prezenți informații cu privire la

competențele Direcției Generale Anticorupție, precum și modalitatea de sesizare a

faptelor de corupție prin intermediul liniei telefonice gratuite Call Center


Anticorupție. De asemenea, invitaților le-au fost oferite materiale promoționale

inscripționate cu mesaje preventive anticorupție.

Și în acest an, „restanțierii” care ne-au trecut pragul pe durata Nopții

Bibliotecilor au fost iertați, iar utilizatorii noi s-au putut înscrie la bibliotecă

gratuit.

Programul bogat al Nopții Bibliotecilor a atras un foarte mare număr de

vizitatori de toate vârstele, număr care crește continuu de la un an la altul, dovadă

că activitatea noastră este îndrăgită și apreciată, lucru care nu poate decât să ne

bucure.


Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara




11 afișări0 comentarii

Комментарии


bottom of page