top of page

Noua șosea din Parâng a fost deschisă oficial traficului rutier

COMUNICAT DE PRESĂ Noua șosea din Parâng a fost deschisă oficial traficului rutier Proiectul de modernizare a DJ 709 F: DN7A – Cabana Rusu – Masivul Parâng, km 6+600 – km 10+325, derulat de Consiliul Județean Hunedoara a ajuns la final. Recepția la terminarea lucrărilor a fost marcată astăzi, 23 septembrie, printr-un eveniment public organizat în stațiunea Parâng. La invitația președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și a echipei de conducere, la evenimentul oficial au fost prezenți: domnul Daniel George Surdu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, parlamentari, primarii orașelor și municipiilor din Valea Jiului, consilieri județeni, reprezentanți ai aparatului de specialitate al CJ Hunedoara implicați în derularea proiectului de modernizare. Primăria Municipiului Petroșani este partener în acest proiect, în cadrul căruia a pus la dispoziție suprafețele de teren din domeniul public necesare amenajării șoselei montane care ajunge la cota 1600. "Acest drum este o investiție foarte importantă în contextul dezvoltării turismului în Valea Jiului. Atât turiștii, cât și localnicii se pot bucura de un drum modern, care asigură un acces sigur și confortabil. Ne așteptăm la o creștere semnificativă a numărului de turiști și la dezvoltarea stațiunii. Nu ne oprim aici, am solicitat administrației locale o porțiune de teren pentru a amenaja și aici o parcare de 100 de locuri", a declarat președintele Laurențiu Nistor. Lucrările la acest obiectiv de investiții al Consiliului Județean Hunedoara au început în toamna anului 2018, în baza unui contract de finanțare derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, în valoare de 17,9 milioane de lei. Proiectul a vizat lărgirea părții carosabile la patru metri și turnarea de covor asfaltic, amenajarea de rigole betonate, construirea de podețe, ziduri de sprijin și montarea de parapet de siguranță. Pentru ca sporturile de iarnă să poată fi practicate în cele mai bune condiții, au fost construite și două tuneluri auto pe sub pârtia de schi. Biroul de presă




574 afișări0 comentarii

תגובות


bottom of page