’Dragi români, acum mai mult ca niciodată!’ Nu sunt vorbele vreunui grozav cavaler înţolit în armuri strălucitoare, ci ale inegalabilei vele încropite în ’jacă de pele’, care dă numărul cadenţat al ordonanţelor militare. Ne-am cam dus dracu’ – pare să anunţe megafonul din gâtul râzgâiatului şi potenţatului la rang de mareşal al momentului pandemico-psihotic.
Şi ne uităm cu frică pe fereastră şi nu îndrăzneam a mai crede că pe afară lumea mai poate fi şi vie... Dar unde-l regăsim pe dom’ măscărici când e vorba de poliţie pe bune şi nu pe corcoduşe... Mascat de nu se poate, arătând cu degetul precum iohanusul, ce-i drept nu la adresa întregului popor român, nefiind chiar voievod, ci doar la adresa unui segment numit generic interlop.
„Suntem cu ochii pe voi!” zice.
Uită să spună că şi cu cohorte de luptă, la sol şi în aer, de parcă au năvălit iar tătarii laolaltă cu hunii şi cu... chinezii. Năvală ăsta de ministru al afacerilor interne a mobilizat tot ce se poate imagina din efectivele de marş şi asalt ale poliţiei şi jandarmeriei, pentru un eveniment într-adevăr major: moartea, priveghiul şi îngropăciunea unui borfaş de maximă importanţă. Un Pian colorat în tone de bani şi ilustru prin colecţia lui de infracţiuni.
Asemenea ne-oameni trebuie desigur băgaţi în seamă maxim şi pe lângă jocul de-a ’uite masca, nu e masca’, Poliţia Română îşi face treaba exemplar pe bani mulţi. Timp în care onor peneleul consideră că violatorii şi pedofilii trebuie să-şi reia activitatea în depline condiţii de siguranţă pe tărâmul patriei. Dar nu, nu e destul: mai vine şi iohanusul şi spune răspicat, acest Pandemicul Întâiul: „Vedeţi, dragi români, ce a făcut PSD-ul!” Ce-a făcut, băi mormolocule până acum câţiva ani mut, şi acum vorbitor numai când e vorba de a ţinti PSD? Legile justiţiei? Păi tocmai că PSD a încercat să vă lase spre bună gestionare o legislaţe corectă, prin care să nu fie permise abuzuri şi vouă nu vă convine simţind asta ca replicile după cutremur.
Iar chestia cu „Dragi români” ar fi bine s-o ţină la seif pentru visele lor înălţătoare, deoarece mai mare jignire nu trebuie. Pe ăştia-i doare fix în coadă de cetăţenii de rând. Se vede la tot pasul chiar o intoleranţă la oamenii obişnuiţi, care trebuie amendaţi, vinovaţi fiind că încă mai trăiesc. Vreţi salarii babane din impozite? Da, vreţi şi încă şi cu limba scoasă! Păi munciţi cinstit pentru ele? Da cum să nu, să trăiţi şefu’, facem priveghiuri şi îngropăciuni de nota zece cu cruciuliţă! Suntem deştepţi şi pe cai mari! Cam asta ar fi despre pânză de corabie şi ale sale valuri, că nici nu merită mai mult, fie-i vântul deştept pe măsura jecii măriei sale!
Comentarios