top of page

PES activists România lansează campania #RomâniiMerităÎnSchengen

Comunicat de presă PES activists România lansează campania #RomâniiMerităÎnSchengen Organizația PES activists România a decis lansarea campaniei “RomâniiMerităÎnSchengen” în cadrul Adunării sale Generale din acest final de săptămână. Aceasta inițiativă își propune să convingă decidenții europeni de necesitatea primirii României în spațiul Schengen, după ce prima inițiativă a organizației, #RomâniaCereSchengen, a permis depunerea unei petiții, semnate de peste 50.000 de români, la nivelul instituțiilor europene și a condus la o rezoluție de sprijin din partea Parlamentului European.

“Românii așteaptă de prea mult timp aderarea la spațiul Schengen. Respectăm toate cerințele tehnice iar contextul politic european și cel regional reprezintă argumente suplimentare pentru a adopta o astfel de decizie de îndată. Acest lucru ar facilita spre exemplu transportul de mărfuri și produse, conducând la un export mai mare și poate chiar scăderea prețurilor. Suplimentar românii ar fi în sfârșit tratați ca ceilalți cetățeni europeni iar sentimentul de apartenență la UE s-ar întări. Nu în ultimul rând situația din Ucraina ar trebui să convingă decidenții europeni de necesitatea rapidă a acestei decizii. Împreună cu PES activists România ne propunem să scoatem în evidență toate aceste argumente printr-o serie de acțiuni directe de promovare în toată Europa” a declarat eurodeputatul Victor Negrescu, coordonatorul național PES activists România.

Organizația a început deja demersurile prin trimiterea unei scrisori oficiale din partea eurodeputatului social democrat către Președinția Franței la Consiliul UE, provocând un mesaj pozitiv din partea președintelui Franței, Emmanuel Macron. PES activists România va trimite scrisori către fiecare decident european care poate influența decizia, va organiza campanii de promovare atât în statele membre cât și în diferite zone din țară cu scopul de a genera o decizie pozitivă. La Adunarea Generală a PES Activists România, Județul Hunedoara a fost reprezentat de Andrei Socaci, coordonator județean al PES Activists Hunedoara.



24 afișări0 comentarii

댓글


bottom of page