top of page

PNL Hunedoara, alți lideri, aceleași brașoave



De mai bine de 12 ani, liberalii hunedoreni încearcă să-i păcălească pe hunedoreni cu aceleași minciuni. Brașoavele cu care se prezintă candidații PNL variază doar ca formă, pentru că în fond, rămân aceleași povești nemuritoare imposibil de realizat.


PNL cheltuie sume consistente pe materialele electorale, și de ce nu ar cheltui? Practic, banii vor fi decontați după alegeri din bugetul public. Practica este cunoscută însă interesant gradul ridicolului pe care-l ating promisiunile electorale.


Dacă, în trecut, PNL promitea aeroport (nu s-a rezliat niciodată), aqualand-uri în Valea Jiului (o promisiune neonorată), realizarea Conurbației Corvina (proiect uitat de mult...), muzeul hundorean al satului (altă „realizare” inexistentă), nod de legătură cu autostrada A1 la Sântuhalm (o poveste frumoasă dar...), în 2020, promisiunile spoiesc o imagine a unui PNL ponosit, condus de interse obscure, incapabil să-și înțeleagă rolul în societate.


În 2020, biroul de propagandă al PNL promite gaz metan în toate locuințele, aceleași noduri de autostradă, locuințe, diurne pentru studenți, mese calde pentru elevi, salvarea Termocentralei Mintia (gluma acestei campanii electorale), zeci de milioane pentru orice. Brusc PNL are bani, zeci de milioane pentru toate nevoile hunedorenilor. Toate.


Dacă ar fi să-i credem pe cuvânt, nici nu ar mai fi nevoie de alegeri parlamentare. Din 7 decembrie va curge lapte și miere în cantități sufieciente pentru toți românii. Numai că...

Hunedorenii nu au uitat învârtelile făcute de PNL cât timp a condus județul Hunedoara. Un milion de euro cheltuiți pe studii de fezabilitate pentru proiecte care nu s-au realizat niciodată. Cine răspunde? Milioane de lei plătite din bugetul județului pentru proasta gestionare a proiectelor europene. Cine răspunde? Eșecurile lamentabile în ceea ce privește implementarea unor proiecte, cum a fost Parcul de Afaceri de la Simeria. Cine răspunde? Sumele alocate cu dedicație asociațiilor fantomă înființate de membrii PNL. Cine răspunde? Bani alocați discreționari în funcție de interesele politice. Cine răspunde?


Cei 12 ani de beznă în care PNL a mimat dezvoltarea județului Hunedoara sunt istorie. La fel și PNL. Cel puțin în județul Hunedoara, liberalii și-au dat măsura onestității și a competenței. Iar rezultatul s-a văzut la vot. Se va vedea și pe 6 decembrie 2020.


1.201 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page