După ce, săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a solicitat prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucă să ia urgent măsurile legale ce se impun astfel încât locuitorii din Munții Apuseni să beneficieze de reducerea cu 50% a tarifelor la energie electrică/gaze naturale/energie termică, în mod regretabil, subiectul este exploatat politic la nivel înalt.
În aceste zile, locuitorii zonelor din Munții Apuseni care ar putea beneficia de reducerea tarifelor mai sus menționate, primesc scrisori semnate de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, prin care sunt informați că demersul privind aceste facilități aparține PNL ca expresie a „ajutorului și respectului”, enumerând totodată pașii care trebuie urmați de beneficiari pentru a primi facturi reduse.
„Documentul” nu poartă antetul Instituției Prefectului și nici număr de înregistrare, dar începe cu o scurtă introducere prin care expeditorul se prezintă și este semnat de „Prefectul Județului Hunedoara”. Cum este posibil acest lucru? Cine plătește această campanie de imagine și cine distribuie scrisorile menționate?
Pe de altă parte, este greu de înțeles pentru toți cei care primesc astfel de scrisori de ce abia acum prefectul județului Hunedoara „se implică”, Ordinul comun privind normele metodologice de aplicare a OG 27/1996 fiind emis în data de 24 martie 2022! Abia după patru luni, abia după ce președintele Laurențiu Nistor a atras atenția că acest act normativ nu este respectat de furnizori, abia acum reprezentantul Guvernului în județ binevoiește „a informa” populația!
Mai mult, atragem atenția că primăriile au făcut deja aceste informări punând la dispoziția locuitorilor acestei zone modelul de cerere precum și celelalte informații necesare obținerii reducerii facturilor energie electrică/gaze naturale/energie termică, gestul prefectului fiind tardiv și inutil pentru oameni.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Hunedoara
コメント