top of page

Primăria Devei se spală pe mâini de obligația cu încălzirea școlilor

Încălzirea școlilor din Deva rămâne o incertitudine, la doar patru săptămâni până la debutul noului an școlar. În acest context, Primăria Devei a transmis un comunicat în care a anunțat că responsabilitatea pentru montarea centralelor pe gaz aparține în exclusivitate instituțiilor de învățământ.


Municipalitatea a explicat că s-a achitat de toate obligațiile la acest capitol, arătând că a alocat banii necesari și a asigurat asistența tehnica pe proiecte. Comunicatul primăriei vine pe fondul îngrijorării părinților față de lipsa încălzirii în școli, dar și a spațiilor pentru desfășurarea cursurilor. Redăm mai jos comunicatul Primăriei Municipiului Deva:  Întrucât în spațiul public există o discuție aprinsă pe tema apei calde și a căldurii în unitățile de învățământ, Primăria Municipiului Deva face următoarele precizări: - Unitățile de învățământ sunt ordonatori terțiari de credite, ceea ce înseamnă că au buget propriu și sistem propriu de achiziții publice, deci obligația achizițiilor publice le revine lor, și nu primăriei. Mai mult, este ilegal ca primăria sau oricare altă entitate să facă achiziții în numele unităților de învățământ! - Procedurile aferente acestor achiziții au fost demarate încă de anul trecut, iar în luna octombrie 2020 studiile de fezabilitate au fost predate proiectantului. Din motive pe care nu le cunoaștem, toate școlile au ales același proiectant, ceea ce a întârziat peste limită predarea proiectelor tehnice, acestea fiind predate abia în luna iunie 2021. - Primăria Municipiului Deva a oferit suport tehnic în permanență tuturor unităților de învățământ, iar acestea și-au contractat și consultanți tehnici independenți. - Întrucât prețul materialelor de construcții a crescut semnificativ, pentru a veni în sprijinul unităților de învățământ, în luna iunie am suplimentat prin hotărâre de consiliu suma alocată în 2020, la această dată fiind vorba de 13.093.925,08 lei, sumă care urmează să acopere dotarea școlilor cu centrale pe gaz, astfel încât copiii noștri să aibă căldură și apă caldă! Așadar, un număr de 7 (șapte) școli și grădinițe, au primit încă de anul trecut bani de la primărie pentru achiziția de centrale pe gaz, iar anul acesta suma a fost suplimentată! - În acest moment, stadiul de realizare a acestor proiecte este următorul: • Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, Școala Gimnazială Lucian Blaga - contract semnat la data de 11 august 2021, termen de execuție 45 de zile; • Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva - proiect în evaluare financiară; • Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva, corpurile de clădire A, B, C – proiect în evaluare financiară; • Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva, corpul de clădire D – proiect în evaluare financiară; • Colegiul Tehnic „Dragomir Hurmuzescu” Deva - proiect în evaluare tehnică; • Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva - proiect în evaluarea documentelor de calificare. • Grădinițele PP1, PP2, PP7 și PN3 (3 loturi) - proiect în evaluarea documentelor de calificare. Dorim să reiterăm ideea că tot ce a ținut de primărie și ce a fost posibil din punct de vedere legal, am realizat la timp, ba mai mult, am urgentat procedurile, atât cât ne-a permis legea. Răspunderea ducerii la finalizare a acestor proiecte revine exclusiv unităților de învățământ, care au obligația să facă achizițiile și să implementeze aceste proiecte în termenul asumat! În continuare, rămânem la dispoziția școlilor și grădinițelor, urmărim cu prioritate stadiul achizițiilor până la momentul finalizării acestora, oferind tot suportul tehnic de care este nevoie.  Inspectorul școlar general al județului Hunedoara, Ilie Pârvan, nu era în temă cu stadiul proiectelor pentru asigurarea încălzirii și a apei calde în școlile din Deva. Nici nu știa precis în responsabilitatea cui revine realizarea acestor proiecte. Inițial, a spus că directorii școlilor sunt repsonsabili, după care a declarat că este strict problema primăriei să asigure aceste servicii pentru școli.  Directorul tehnic al Primăriei Municipiului Deva, Mircea Davidescu, a explicat că proiectele pentru montarea centralelor pe gaz sunt în procedură de atribuire a contractelor de lucrări, prin licitație publică.  „Sunt oferte depuse pentru contractarea acestor lucrări și sunt în diferite stadii de evaluare. Unele sunt aproape de final, altele sunt încă în plină procedură. (...) Am alocat resurse financiare școlilor, inclusiv resursa umană necesară pentru a finaliza procedurile”, a precizat directorul tehnic. 

Sursa: ziardehunedoara.ro

494 afișări
bottom of page