Românii sunt pe cont propriu - Guvernul viciază starea de alertă și instituie starea de haos!
Prin refuzul de a solicita încuviințarea Parlamentului pentru prelungirea stării de alertă, Guvernul PNL a declanșat starea de haos în România. De luni, starea de alertă iese din cadrul legal, pentru că nu întrunește obligația legală de a avea acordul Parlamentului. Nu se poate institui sau prelungi starea de alertă pe tot teritoriul țării fără încuviințarea din partea Parlamentului.
În lipsa unei cereri de încuviințare, Parlamentul nu se poate întruni pentru a se pronunța asupra deciziei Guvernului de a prelungi starea de alertă. Exact ca în cazul amenzilor din starea de urgență, oricine va cere anularea hotărârii guvernului va câștiga în contencios, iar România nu va mai avea nicio stare de alertă.
Va intra în funcțiune starea de haos iar tot ce se va întâmpla de luni în colo va cădea cu totul în răspunderea acestui Guvern?
Din fericire, ca și până acum, românii se vor proteja singuri! Au dovedit că știu să o facă de fiecare dată când s-au adoptat decizii greșite, care mai apoi au fost anulate. Românii sunt responsabili și au dovedit deja că știu să se protejeze și că nu mai au nevoie de sfaturile unui guvern care mai mult îi încurcă.
Sursa foto: theguardian.com
Comentários