Am primit proiectul tehnic aferent Muzeului Civilizației Dacice, o investiție în valoare de 5 milioane de euro pe care Consiliul Județean Hunedoara o realizează în parteneriat cu Primăria Municipiului Orăștie.
Am avut această inițiativă încă din 2016, atunci când eram președintele consiliului județean, și tot mie îmi revine sarcina de a duce la bun sfârșit realizarea acestui obiectiv de referință pentru județul Hunedoara și pentru România. Consiliul Județean Hunedoara va suporta toate cheltuielile neeligibile în calitate de beneficiar al acestui proiect.
Mulțumesc colegilor din Consiliul Județean Hunedoara pentru implicarea de care au dat dovadă până în prezent. Mulțumesc domnului primar Ovidiu Bălan și colegilor din Primăria Municipiului Orăștie, în calitate de parteneri în proiect. Mulțumesc Institutului Național al Patrimoniului, aflat în subordinea Ministerului Culturii, în calitate de proiectant.
Lucrăm în acest moment la caietul de sarcini privind atribuirea contractului pentru execuția de lucrări. Îmi doresc ca, în cel mai scurt timp, să înceapă lucrările de reabilitare, restaurare și amenajare a clădirii care va găzdui viitorul muzeu.
Laurențiu Nistor, Președinte Consiliul Județean Hunedoara
Comments